O alianţă de combatanţi kurzi şi arabi susţinută de Washington a anunţat marţi că a recucerit spitalul din Raqqa, una dintre ultimele redute ale grupării Stat Islamic (SI) în acest oraş din nordul Siriei, informează AFP, conform agerpres.ro.
'Spitalul naţional a fost eliberat (...), 22 de combatanţi străini au fost ucişi', au anunţat pe site-ul lor Forţele Democrate Siriene (FDS), care au precizat că 'luptele continuă (...) lângă stadion', aflat încă în mâinile jihadiştilor.
Fostul fief principal al SI în Siria a devenit 'simbolul' celor mai grave atrocităţi comise de organizaţia jihadistă, care ar fi planificat de aici atentate ce au lovit mai multe ţări în ultimii ani, inclusiv în Europa.
Susţinute de lovituri aeriene ale coaliţiei conduse de Washington, FDS au intrat în oraş în iunie şi au recucerit treptat cea mai mare parte a acestuia.
În ultimele zile, în virtutea unui acord negociat de responsabili locali şi reprezentanţi tribali, ultimii civili prinşi în capcana luptelor în acest oraş au putut fi evacuaţi, iar jihadiştii sirieni au fost autorizaţi să părăsească Raqqa, potrivit FDS.
Duminică, un purtător de cuvânt al acestei alianţei antijihadiste dădea asigurări că până la 300 de jihadişti străini s-ar fi aflat încă în centrul Raqqa, unii dintre ei cu familiile lor. Aceştia nu au fost autorizaţi să părăsească oraşul.
Luni seara, FDS a anunţat că a 'eliberat în totalitate' rondul de trist renume Al-Naim, unde SI efectua execuţii când stăpânea încă oraşul.
Siria: O alianță antijihadistă recucerește spitalul din Raqqa din mâinile ISIS
București
10°C
Articole Similare

2.496
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
2.496

1.779
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.779

2.590
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.590

58
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
58

9.779
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
9.779

2.087
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.087

144
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
144

3.765
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.765

284
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
284

71
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
71

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.671
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.671

6.740
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.740
















Comentează