Administraţia semiautonomă kurdă din Siria a început luni recensământul locuitorilor din regiunile pe care le controlează în nord-estul ţării aflate în război, o iniţiativă al cărei obiectiv este de a constitui o bază de date înainte de alegerile locale, potrivit unuia dintre organizatori, citat de AFP.
Kurzii din Siria au beneficiat de haosul generat de război pentru a-şi extinde controlul în unele regiuni din nordul ţării, instaurând în 2012 un sistem de trei "administraţii autonome" - Afrin, Kobane şi Jazire - care dispun în prezent de propriile forţe de poliţie şi şcoli independente.
În martie, au anunţat înfiinţarea unei "regiuni federale" unind cele trei cantoane, o iniţiativă imediat respinsă de regimul Bashar al-Assad şi de opoziţie.
"Scopul recensământului este de a stabili numărul locuitorilor şi a pregăti alegerile pentru consiliile federale", a declarat Jihad Omar, membru al comisiei însărcinate cu aceste recensământ. Data alegerilor urmează să fie fixată.
Comitetul de organziare al regiunii Rojava (Kurdistanul sirian) a subliniat într-un comunicat că recensământul are ca obiectiv "să întărească bazele federalismului în vederea viitoarelor alegeri a căror legitimitate emană de la popor".
Recensământul pregătit de centrul din Rojava pentru studii strategice conţine întrebări, printre altele, despre identitate, parcursul şcolar, activitatea profesională, locul de reşedinţă şi religia.
Autorităţile kurde au decretat mai multe zile libere în regiunile unde are loc recensământul. Administraţia şi comerţul sunt închise în această perioadă.
Kurzii din Siria formează 15% din populaţia acestei ţări. Miliţiile kurde YPG (Unităţile de apărare ale poporului) sunt susţinute de SUA în lupta lor împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), dar considerate de Turcia vecină ca un grup "terorist".
De altfel, Ankara a lansat la 24 august o ambiţioasă ofensivă în nordul Siriei, mai ales cu scopul de a evita formarea unei zone autonome kurde continue de-a lungul frontierei turco-siriene.
Declanşat în martie 2011 de represiunea manifestanţilor prodemocraţie, conflictul din Siria a devenit extrem de complex odată cu intervenţia străină şi ascensiunea în putere a jihadiştilor. Războiul a făcut peste 300.000 de morţi şi a aruncat pe drumuri milioane de persoane.AGERPRES
Siria: Kurzii au începutul recensământul populaţiei
Explorează subiectul
Articole Similare

0
VIDEO Un bărbat aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
0

0
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
0

203
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
203

19
SUA au introdus ilegal în Iran aproximativ 6.000 de terminale Starlink după proteste
19

48
Incident naval în largul coastelor japoneze - Japonia a confiscat un vas de pescuit chinez şi l-a arestat pe căpitan
48

39
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
39

2.284
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
2.284

1.737
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
1.737

59
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
59

563
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
563

77
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
77

139
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
139

92
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
92

















Comentează