Secretarul de stat american John Kerry a evocat marţi un eventual "plan B" pentru Siria în caz de eşec al procesului diplomatic şi politic al Statelor Unite şi Rusiei în special prin încetarea focului prevăzută la sfârşitul săptămânii.
"Există în acest moment discuţii importante despre un plan B, în cazul în care nu am reuşi la masa" de negocieri, a admis Kerry în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Senatului SUA.
Informaţii cu privire la acest ipotetic "plan B", care ar pune mai mult accent pe opţiunea militară pentru a pune capăt conflictului din Siria, au circulat la începutul lunii februarie între diplomaţi şi în presă, în timpul unei vizite, pentru a nu ştiu câta oară, a lui John Kerry în Europa, aminteşte AFP.
Dar secretarul de stat mizează de trei ani pe diplomaţie pentru a găsi o cale de ieşire din război.
El este artizanul, împreună cu omologul său rus Serghei Lavrov, al unui plan de pace care s-a tradus prin mai multe acorduri internaţionale începând din 2012: Geneva, Viena, New York şi ultimul la Munchen pe 12 februarie, semnat de 17 ţări şi trei organizaţii multilaterale ale Grupului internaţional de sprijin pentru Siria (ISSG).
Evocând acest text, preşedinţii american şi rus Barack Obama şi Vladimir Putin au convenit luni asupra modalităţilor unei încetări a focului începând de vineri 26 februarie la 22.00 GMT.
Acordurile internaţionale prevăd de asemenea un proces de tranziţie politică, cum ar fi alegerile şi o constituţie în lunile următoare.
"Când m-am întâlnit cu preşedintele Putin (în decembrie la Moscova), i-am spus foarte direct că testul nu a avut loc în şase luni sau un an şi jumătate, atunci când se aşteaptă ca alegerile să aibă loc", a relatat Kerry în faţa senatorilor.
"Vom şti într-o lună sau două dacă acest proces de tranziţie este cu adevărat serios. (Preşedintele sirian Bashar al) Assad va trebui să ia decizii reale cu privire la elaborarea unui proces pentru un guvern de tranziţie", a adăugat şeful diplomaţiei americane.
Şi "dacă nu este cazul, aşa cum aţi citit în ziare şi probabil aţi auzit, opţiunile unui plan B sunt în mod evident examinate", a insistat el, dar fără a da detalii.
De la începutul crizei şi războiului din Siria în 2011, administraţia Obama a optat pentru sprijin financiar şi militar pentru grupuri ale opoziţiei siriene, apoi a format o coaliţie militară internaţională ce loveşte din vara anului 2014 gruparea Statul Islamic (SI).
Dar Statele Unite refuză să se implice şi mai mult militar în Siria, mai ales prin trimiterea de trupe la sol, cu excepţia forţelor speciale, aminteşte France Presse.AGERPRES
Siria: Kerry evocă un "plan B" în caz de eşec al diplomaţiei
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
1

861
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
861

31
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
31

903
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
903

31
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
31

91
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
91

69
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
69

49
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
49

5.302
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.302

3.587
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.587

10.594
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
10.594

123
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
123

7.833
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.833
















Comentează