Ghouta orientală, ultimul fief al rebelilor de la porţile Damascului, este 'aproape în întregime curăţată de elemente teroriste', a asigurat joi seara ministrul de externe rus Serghei Lavrov în finalul unei întâlniri cu emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, informează France Presse, conform agerpres.ro.
Regimul sirian, sprijinit militar din septembrie 2015 de către Rusia, a lansat la 18 februarie o ofensivă devastatoare împotriva enclavei rebele, operaţiune soldată cu peste 1.600 de morţi în rândul civililor.
Ca urmare a acestei operaţiuni 'antiteroriste' care se încheie în Ghouta orientală, această suburbie a capitalei siriene a fost aproape în întregime curăţată de elemente teroriste şi extremiste', a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, susţinută împreună cu Mistura. 'Viaţa civililor se va restabili', a asigurat el, adăugând că 'majoritatea rebelilor a fost evacuată'.
Regimul sirian a dat un termen de 72 de ore grupării rebele Jaish al-Islam, ai cărei combatanţi sunt ultimii care au mai rămas în Douma, oraş din Ghouta orientală, ca să părăsească zona, au anunţat televiziunea şi radioul publice de la Damasc, citate vineri de dpa.
Ultimatumul a început să se scurgă din noaptea de miercuri spre joi, conform canalelor media citate.
Gruparea rebelă Jaych al-Islam a avut mai multe discuţii în ultimele zile cu mediatori ruşi, fapt confirmat de ministrul rus adjunct de externe Mihail Bogdanov, conform agenţiei de presă RIA Novosti.
'Există contacte de lucru (cu grupul Jaych al-Islam); ei (combatanţii) ne contactează, ne scriu scrisori, vorbim la telefon, ne întâlnim', a spus el. 'Există şanse ca negocierile să avanseze', a adăugat Bogdanov.
Înainte de întâlnirea cu şeful diplomaţiei ruse, Staffan de Mistura s-a întâlnit cu ministrul apărării rus Serghei Şoigu.
De duminică sau luni, 'vom începe să aducem oamenii înapoi la casele lor din Ghouta orientală şi ei vor începe o viaţă normală', a apreciat generalul Şoigu, asigurând că 'peste 130.000 de refugiaţi şi peste 11.000 de combatanţi înarmaţi' au fugit din Ghouta orientală prin coridoarele umanitare.
Siria: Ghouta orientală, aproape 'curăţată de elemente teroriste', susţine Serghei Lavrov
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

98
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
98

35
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
35

284
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
284

22
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
22

734
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
734

355
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
355

615
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
615

1.379
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.379

1.362
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.362

714
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
714

2.056
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.056

1.034
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
1.034

116
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
116
















Comentează