Vicepremierul Oana Gheorghiu a dezvăluit duminică, pe B1 TV, cum merge procesul de reformare a companiilor de stat.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a spus cum merge procesul de reformare a companiilor de stat
„Știu că oamenii s-au săturat să audă că facem reformă, pentru că asta auzim cu toții de 30 de ani, dar ce e diferit acum e că urmăm un model care a dat rezultate și în alte țări. Nu inventăm roata, nu mai improvizăm, ci facem proceduri, reguli, avem legislație care ne permite asta.
Suntem în acest proces de aderare la OCDE și avem un model care a funcționat în țări ca Polonia, Estonia, Letonia, toate țările care sunt ca noi, venite din fostul bloc comunist cu niște sechele cu care am continuat să mergem în acești zeci de ani.
Eu sunt optimistă, dar trebuie să fim conștienți că o reformă nu se face peste noapte, nu se face cu zgomot, nu se face cu miracole, cu lucruri pe care să le vedem într-o lună”, a declarat Oana Gheorghiu.
Ce spune Gheorghiu despre AMEPIP
Aceasta a precizat că, în ciuda controverselor de la înființarea AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), acum „cred că e în regulă cum sunt lucrurile, avem o conducere selectată pe un proces corect”, șefa Anișoara Ulcelușe lucrând în trecut la Comisia Europeană.
De asemenea, și vicepreședinții au fost aleși într-un proces corect de selecție, spune vicepremierul.
Ce înseamnă concret reforma consiliilor de administrație
„Cu siguranță, încă sunt oameni în consiliile de administrație numiți în acest fel (politic), că așa a funcționat România până acum. Nu vă ascund că aceștia n-o să dispară peste noapte, că unii sunt cu mandate în curs, legale, care nu pot fi dați afară doar pentru că dorește cineva. Trebuie respectată legea”, a mai explicat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a amintit apoi că a fost redus numărul de membri din consiliile de administrație la trei, maxim cinci, în funcție de mărimea companiei de stat.
„Partidele nu vor mai avea nicio influență în numire. Teoretic, nici până acum nu aveau, miniștrii aveau. Diferit e că acum majoritatea trebuie selectată independent. Un singur reprezentant în CA, unde sunt trei membri, e desemnat de minister, că ministerul e reprezentantul acționarului. Legea impune ca și acest om să îndeplinească niște criterii clare și să treacă printr-un proces de selecție măcar la nivel de criterii.
E o schimbare de paradigmă și miniștrii trebuie să se obișnuiască, la fel funcționarii și companiile. Noi lucrăm acum, cu echipa de la Guvern, la un ghid pentru miniștri și ministere. (…) Miniștrii și ministerele nu au voie să se implice în activitatea companiei de zi cu zi, singurul loc în care ministrul își exercită un rol e în AGA, în Adunarea Generală, care e odată pe an sau în cazuri excepționale”, a mai explicat vicepremierul.
Oana Gheorghiu a precizat apoi că indemnizațiile membrilor din CA-uri sunt și ele reglementate prin lege.






























Comentează