Un sindicat german (UFO) reprezentând personalul de bord al companiei Lufthansa a afirmat joi că va lansa un apel la o nouă grevă "în zilele următoare", ceea ce face să planeze spectrul haosului în această perioadă de sărbători, notează AFP potrivit Agerpres.
UFO a precizat că va oferi detalii despre această acţiune vineri la orele 16.00 GMT. Acest apel este ultimul episod dintr-o lungă luptă pentru condiţii salariale şi de muncă mai bune în principala companie germană.
Încetarea lucrului era aşteptată după ce UFO a lansat ameninţarea duminică, precizând însă că nu va face grevă în zilele de 24, 25 şi 26 decembrie.
"Nu considerăm grevele ca o soluţie", a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa pentru agenţia dpa.
El a adăugat că Lufthansa "continuă să creadă" în procesul de arbitraj şi că este pregătită să ia parte la noile discuţii propuse de doi mediatori independenţi pentru începutul lunii ianuarie.
O încetare a lucrului masivă de 48 de ore a personalului de bord, la începutul lui noiembrie, a constrâns compania aeriană germană să anuleze 1.500 de zboruri în două zile, afectând circa 200.000 de pasageri.
UFO cere în special condiţii de lucru mai bune şi salarii mai ridicate pentru noii angajaţi.
Lufthansa a refuzat mult timp să discute cu UFO, pretinzând că sindicatul slăbit de un conflict permanent în fruntea sa nu mai are dreptul să îi reprezinte pe cei 22.000 membri. Compania aeriană chiar a contestat în faţa instanţei statutul juridic al sindicatului.
Pe neaşteptate, compania şi-a schimbat atitudinea în cursul grevei din noiembrie, acceptând un arbitraj cu liderii UFO şi doi mediatori.
Nici UFO, nici Lufthansa nu au oferit detalii despre discuţii, dar presa germană a informat că părţile nu se pot pune de acord asupra temelor de abordat.
Patru din cele mai mici filiale ale grupului au fost afectate şi ele de acest conflict care durează de mai multe luni.
O grevă cu o durată de o zi la 20 octombrie a antrenat mai multe anulări ale zborurilor la Eurowings, Germanwings, SunExpress şi Lufthansa CityLine.
Sindicatul personalului de bord de la Lufthansa a lansat un apel la grevă
Explorează subiectul
Articole Similare

19
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
19

728
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
728

35
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
35

824
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
824

2.856
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
2.856

13
Venezuela amână legea cu privire la amnistie
13

2.881
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
2.881

2.004
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
2.004

78
Emmanuel Macron își nuanțează poziția cu privire la discuțiile cu Putin: 'Nu este o chestiune de zile, lucrurile se pregătesc'
78

58
Dosarul Jeffrey Epstein - Fost premier norvegian, suspect de corupție agravată
58

4.260
FOTO Explodează campania din Ungaria: înregistrări video intime compromițătoare, cu iz de șantaj, acuză liderul opoziției
4.260

72
Naftogaz vrea să refacă instalațiile distruse cu fonduri americane
72

1.504
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.504

















Comentează