Sindicaliștii de la Spiru Haret protestează la Cotroceni, miercuri: Nicușor Dan a uitat să medieze scandalul măsurilor de austeritate

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 23-02-2026 16:03

Actualizat: 23-02-2026 17:39

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Sindicaliștii din Educație vor protesta, miercuri, în fața Palatului Cotroceni. Marius Nistor acuză că președintele Nicușor Dan a promis că va media conflictul cu guvernul care a dispus măsuri de austeritate, însă nu s-a ținut de Președintele Federației Sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că Nicușor Dan nu și-a îndeplinit rolul de mediator în conflictul dintre Guvern și sindicatele din Educație. Sindicatele nu au de gând să facă niciun compromis în privința cererilor lor, scrie Mediafax.

Toate federațiile sindicale din Educație, din învățământul preuniversitar și universitar, vor protesta miercuri, 25 februarie 2026, în fața Palatului Cotroceni, acuzând lipsa medierii promise de președinte între Guvern și sindicate și nemulțumiri legate de politicile bugetare și măsurile de austeritate din sistem.

Sindicaliștii acuză că Nicușor Dan le-a dat țeapă

Anunțul a fost făcut de președintele Federației Sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor, pentru publicația EduPedu. Acesta susține că șeful statului nu și-a respectat angajamentul de a convoca o nouă întâlnire și de a media conflictul.

„Președintele a stabilit la prima întâlnire că o să ne revedem la două luni, cu datele pe masă, și că își va exercita rolul de mediere între Guvern și sindicate. Au trecut aproape patru luni și nu a mediat nimic”, a declarat Nistor pentru Edupedu.ro.

La protest vor participa toate cele trei federații sindicale reprezentative din educație — Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicală „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater”, care reprezintă cadrele didactice din universitar.

Vor participa și organizații studențești

Sindicaliștii reclamă neabrogarea măsurilor din „Legea Bolojan”, incertitudinile privind proiecția bugetară pentru 2026, măsurile recente de austeritate, reducerea sumelor acordate cadrelor didactice cu titlu de doctor de la 950 de lei la 500.

Liderul sindical a criticat și lipsa unei conduceri ferme la nivel ministerial.

„În momentul de față nu avem un ministru care să se bată pentru învățământ și pentru alocările bugetare pentru educație în 2026.

Ne interesează un ministru care să fie o autoritate profesională și morală, care să empatizeze cu elevii, studenții și cadrele didactice, nu unul definit de apartenența politică”, a declarat Nistor.

Sindicatele reclamă că președintele Nicușor Dan nu și-a respectat promisiunea de a organiza o nouă întâlnire în noiembrie 2025, la cel mult două luni după debutul anului școlar marcat de măsurile de austeritate introduse de Guvernul Bolojan.

Pe 8 septembrie 2025, în prima zi de școală, peste 20.000 de profesori au mărșăluit de la Guvern la Palatul Cotroceni.

După discuția cu reprezentanții cadrelor didactice, președintele a propus o nouă întâlnire „în cel mult două luni”, care ar fi trebuit să aibă loc până pe 8 noiembrie.

Nicușor Dan a recunoscut că a întârziat un nou dialog

Pe 12 noiembrie 2025, într-o conferință de presă la Cotroceni, șeful statului a recunoscut întârzierea:

„Aveți dreptate, am zis două luni, au trecut două luni, n-am făcut ce am zis că voi face”.

El anunța atunci numirea unui consilier prezidențial pentru Educație, care urma să colecteze date de la sindicate și minister pentru o discuție „cu datele pe masă” privind situația sistemului.

Protestul de miercuri este văzut de liderii sindicali drept un semnal public adresat președintelui pentru a-și respecta rolul constituțional de mediator și pentru a facilita dialogul între Guvern și reprezentanții angajaților din educație, într-un context tensionat marcat de restricții bugetare și nemulțumiri profesionale.

Acțiunea vine pe fondul unei mobilizări tot mai mari în sistemul educațional, unde sindicatele avertizează că lipsa dialogului real și a soluțiilor financiare sustenabile riscă să agraveze criza din învățământ..

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri