Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat toate cele trei ediţii ale Raliului Argeşului de la revenirea acestei competiţii în Campionatul Naţional de Raliuri, iar în acest weekend vrea să bifeze al patrulea succes, chiar dacă va concura cu un Porsche 997GT creat iniţial pentru circuit, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
În total 77 de echipaje vor fi prezente la startul festiv programat să aibă loc vineri seara în Piaţa Vasile Milea din Piteşti, iar 10 dintre acestea vor concura pe maşini de ultimă generaţie cu configuraţie Rally2.
În ciuda concurenţei, Tempestini îşi va continua proiectul ambiţios început în acest sezon şi va fi pe traseul de concurs tot cu modelul Porsche, cu care a fost la start şi în primele două runde ale sezonului intern, când a obţinut un loc 2 şi o victorie. Maşina, care i-a aparţinut inclusiv legendarului Francois Delecour, este folosită în special pentru circuit.
''Pentru mine este o mare provocare să câştig titlul cu Porsche în faţa maşinilor construite special pentru raliuri, dar de asta sunt la start şi abia aştept o nouă ediţie din Raliul Argeşului'', a spus Tempestini, învingător clar în 2019, 2020 şi 2021.
De altfel, din totalul de 20 de probe speciale în aceşti trei ani, Tempestini şi copilotul său Sergiu Itu au cedat doar două. În acest an, etapa care va ajunge inclusiv pe Transfăgărăşan va avea un total de 9 probe speciale, inclusiv o super specială în municipiul Piteşti.
În etapa trecută, organizată în Harghita, Tempestini a avut un duel intens cu Sebastian Barbu (Skoda Fabia R5), care va fi prezent şi în Argeş. De asemenea, printre piloţii care vor concura în acest weekend se mai numără Norbert Maior (Peugeot 208 R2), Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2) sau Adrian Teslovan (Ford Fiesta R5). De consemnat şi revenirea la raliuri a lui Vali Porcişteanu (Mitsubishi Lancer Evo 9), chiar în oraşul său natal.
Simone Tempestini, pregătit să îşi apere victoriile din Raliul Argeşului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
6

23
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
23

14
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
14

25
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
25

21
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
21

20
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
20

30
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
30

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

60
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
60

73
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
73

63
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
63
















Comentează