Prim-ministrul japonez Shinzo Abe intenţionează să viziteze Iranul săptămâna viitoare, au indicat joi oficiali, în timp ce Tokyo speră să joace un rol de mediator între Washington şi Teheran, transmite AFP potrivit Agerpres.
Potrivit agenţiei de presă Kyodo, aceasta ar fi prima vizită în Iran în 41 de ani a unui premier al Japoniei.
Un responsabil guvernamental a precizat pentru AFP că Tokyo "continuă să se ocupe de detaliile programului, între care persoanele pe care le va întâlni" Abe. Presa niponă afirmă că prim-ministrul Shinzo Abe va discuta cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi cu preşedintele Hassan Rohani.
Într-un moment în care tensiunea creşte între SUA, mare aliat al Japoniei, şi Iran, Abe a propus, potrivit presei nipone, să joace un rol de mediator în discuţiile cu liderii iranieni.
În cadrul vizitei de stat efectuate în Japonia la finalul lunii mai, preşedintele american Donald Trump s-a arătat deschis la discuţii cu Iranul. "Dacă vor să vorbească, vom vorbi", a spus el.
Cu acelaşi prilej, notează AFP, el a părut de asemenea că adresează o invitaţie discretă lui Abe pentru a realiza o mediere, subliniind "relaţiile strânse" ale acestuia cu liderii iranieni.
"Printr-o cooperare strânsă între Japonia şi Statele Unite, aş dori să contribui la calmarea tensiunilor actuale legate de situaţia iraniană", a declarat Shinzo Abe într-o conferinţă de presă.
Tensiunile dintre SUA şi Iran, care nu mai au relaţii diplomatice din 1980, au escaladat după retragerea unilaterală a administraţiei Trump în urmă cu un an din acordul semnat în 2015 privind programul nuclear al Teheranului, gest urmat de reintroducerea sancţiunilor americane la adresa economiei iraniene. Iranul, în replică, a suspendat la începutul lui mai unele din angajamentele asumate în virtutea respectivului pact.
Evocând ameninţarea unor atacuri "iminente" din partea Iranului sau a aliaţilor regionali ai acestuia contra intereselor americane, Statele Unite au intensificat în ultimele săptămâni desfăşurarea militară în Golf.
Japonia, ţară săracă în resurse naturale, depinde în mare parte de importurile de ţiţei din Orientul Mijlociu şi menţine relaţii bune cu Teheranul, deşi petrolul iranian nu a reprezentat anul trecut decât 5,3% din importurile totale de ţiţei ale ţării.
Shinzo Abe intenţionează să viziteze Iranul în încercarea de a media conflictul dintre Washington și Teheran
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

525
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
525

556
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
556

340
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
340

164
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
164

743
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
743

398
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
398

79
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
79

49
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
49

706
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
706

960
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
960

58
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
58

928
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
928

784
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
784
















Comentează