Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor (SPCEEP) Braşov va suspenda şi anul acesta în perioada 1 iunie - 31 august activitatea la punctul de lucru din Făgăraş, a anunţat şefa serviciului, Cristina Stuparu, într-o conferinţă de presă, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Braşov informează Agerpres.
"Soluţia de anul trecut s-a dovedit a fi foarte bună, oamenii pe care îi blocam acolo pentru un număr limitat de cereri au putut prelua, la sediul din Braşov, un număr mult mai mare de cereri. (...) În plus, ne dă posibilitatea să deschidem pe perioada verii încă un ghişeu cu programare online. Deci, pe perioada verii vor fi trei ghişee pentru programările online şi două în sistemul de ticketing, plus unul de eliberări. Toate măsurile luate anul trecut au făcut ca numărul de cereri preluate să crească în Braşov şi am ajuns pe locul şase la nivel naţional, exceptând Bucureştiul", a declarat Stuparu.
Conform acesteia, de la începutul anului, au fost preluate 17.660 de cereri, ceea ce reprezintă în continuare o creştere, dar "nu atât de semnificativă ca în alţi ani".
"Cu siguranţă şi anul acesta va creşte în timpul verii numărul cererilor, dar s-ar putea să avem o surpriză şi să nu avem o diferenţă atât de mare ca în anii trecuţi, pentru că modificările legislative de anul trecut, mărirea perioadei de valabilitate a paşapoartelor de la 5 la 10 ani, cred că vor produce efecte, cel puţin în următorii ani", a afirmat şefa SPCEEP Braşov.
Cu acelaşi prilej, prefectul Marian Rasaliu i-a mulţumit pentru activitatea depusă, în ultimul an, la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Braşov comisarului de poliţie Laurenţiu Şomlea, subliniind că, "într-un timp foarte scurt, performanţa la care s-a ajuns în gestionarea acestui serviciu a fost remarcabilă".
Totodată, Rasaliu a menţionat că "la conducerea serviciului va veni un om cu foarte mare experienţă", precizând că şi acesta este detaşat de la Bucureşti, de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul MAI, deoarece a considerat că "o performanţă mai bună poate fi generată de cineva care vine din exterior".
Rasaliu a spus că noul şef al SPCRPCIV Braşov, comisarul Marian Matei, este împuternicit la conducerea serviciului pe o perioadă de 6 luni, menţionând că va fi şi un concurs la un moment dat pentru ocuparea acestei funcţii.
Noul şef al al SPCRPCIV Braşov, Marian Matei, a precizat, la rândul său, că printre proiectele sale se numără o "regândire a organigramei acestui serviciu", menţionând, totodată, că va continua activitatea predecesorului său, care a efectuat "nenumărate demersuri pentru reducerea timpilor de lucru şi pentru o mai bună informare a cetăţeanului".
Serviciul Paşapoarte îşi suspendă activitatea la Fărăgaş pe perioada verii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

181
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
181

335
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
335

1.150
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.150

991
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
991

606
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
606

41
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
41

38
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
38

27
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
27

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.304
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.304
















Comentează