Serviciile de securitate suedeze Sapo au anunţat joi că au observat o creştere a încercărilor de a influenţa campania electorală pentru alegerile legislative, inclusiv prin intermediul unor conturi false în social media şi tentative de atacuri cibernetice împotriva partidelor politice şi a instituţiilor implicate în alegeri, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Cu toate că aceste activităţi s-au intensificat, ele nu reprezintă o ameninţare pentru rezultatul alegerilor, a precizat Sapo.
Pe 9 septembrie, suedezii sunt chemaţi la vot pentru a-şi alege parlamentul naţional şi consiliile municipale.
Sapo a afirmat că nu are în prezent dovezi că există puteri străine care sunt implicate în activităţi de acest gen. Însă precizează că au existat cazuri în care o putere străină a urmărit "să polarizeze şi să creeze diviziuni prezentând Suedia în mod negativ".
Un exemplu a fost modul în care presa rusă a publicat numeroase fotografii şi articole despre autoturismele incendiate în vestul Suediei şi demonstraţiile din Stockholm pentru a ilustra "o Suedie în haos", afirmă Sapo, care a descris sistemul electoral suedez drept "robust", în care voturile sunt numărate manual.
Serviciile de securitate din Suedia avertizează în legătură cu o creştere a încercărilor de a influenţa alegerile legislative
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
5

216
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
216

141
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
141

350
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
350

361
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
361

2.502
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.502

1.362
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.362

1.510
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.510

2.592
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.592

631
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
631

1.349
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.349

1.436
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.436

1.554
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.554
















Comentează