Parlamentari din tot spectrul politic au depus un proiect de lege, la Senat, care reglementează situaţiile curente prin care persoanele ce sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei să poată avea dreptul legal la servicii de îngrijire medicală inclusiv în situaţia în care nu deţin un cod numeric personal la momentul prezentării în unitatea medicală, informează agerpres.ro.
"În speţă, vor fi asigurate servicii medicale scutite de la coplată pentru copiii până la vârsta de 18 ani, persoanele cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, femeile însărcinate, lăuzele şi persoanele care sunt victime ale traficului de persoane, chiar în situaţia în care acestea nu sunt înscrise în registrele de stare civilă şi nu deţin un CNP", se arată în expunerea de motive a proiectului pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.
Potrivit sursei citate, clarificarea art. 36 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului va asigura serviciile medicale în conformitate cu prevederile legii în vigoare şi va încuraja cât mai multe persoane să obţină documente de identitate. Acest proces va implica autorităţile competente în identificarea persoanelor fără acte de identitate sau fără CNP şi va asigura demararea promptă a procedurii de înscriere a acestora în registrele de stare civilă, în momentul prezentării în unităţile medicale pentru acordarea de îngrijiri.
Proiectul mai prevede ca personalul unităţilor medicale să anunţe organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din circumscripţia unităţii medicale pentru a demara procedurile de identificare şi înscriere în registrele de stare civilă a persoanelor care solicită îngrijire medicală fără plata contribuţiei.
Iniţiativa a fost semnată de 163 de senatori şi deputaţi PSD, PNL, USR, PMP, ALDE, UDMR, independenţi şi minorităţi.
Proiectul se află în dezbatere publică la Senat.
Servicii medicale scutite de la coplată pentru copiii sub 18 ani şi persoanele vulnerabile (proiect)
București
13°C
Articole Similare

16
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
16

44
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
44

16
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
16

105
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
105

118
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
118

2.396
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.396

48
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
48

44
Echipa de radiologi a Spitalului Judeţean Giurgiu a fost completată cu un medic cu specializare în senologie
44

48
Zaharescu(ARPIM):Decizii precum taxa clawback au omorât complet orice fel de investiţie în industria farmaceutică din România
48

42
Rogobete: Zona adicţiilor este una extraordinar de importantă şi comportă mai multe abordări
42

70
Aprobare europeană pentru un nou tratament împotriva bolii grefă-contra-gazdă
70

2.247
O pacientă se declară uimită de calitatea serviciilor de recuperare medicală dintr-un spital din România
2.247

393
Şeful CNAS: Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil pentru fiecare pacient, începând cu vara acestui an
393
















Comentează