Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au ameninţat marţi că vor părăsi negocierile de pace purtate cu guvernul de la Kiev dacă nu se formează grupuri de lucru pentru aplicarea acordului de la Minsk, transmite agenţia EFE.
Rebelii cer constituirea imediată a patru grupuri de lucru pentru implementarea acordului convenit pe 12 februarie, acestea fiind: afaceri economice şi reconstrucţie, refugiaţi şi cooperare umanitară, reformă constituţională şi alegeri şi securitate.
Ameninţarea separatiştilor survine la două zile după ce ei au suspendat, invocând acelaşi motiv, schimbul de prizonieri cu armata ucraineană. Negociatorii lor şefi, Denis Puşilin şi Vladislav Deinego, acuză guvernul de la Kiev că 'evită să caute soluţii pentru problemele economice ale Donbasului (regiunea din care fac parte provinciile secesioniste Doneţk şi Lugansk) şi întârzie iniţierea reformelor politice'.
Atât preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, cât şi premierul Arseni Iaţeniuk au insistat luni că noua Constituţie revizuită nu va include federalizarea ţării şi nici nu va recunoaşte limba rusă ca limbă oficială, două solicitări de bază formulate de separatişti. Preşedintele ucraineană a vorbit chiar despre posibilitatea unui referendum pentru păstrarea caracterului unitar al statului, lucru de neconceput pentru rebelii rusofoni.
Poroşenko şi Iaţeniuk au mai spus că nu se vor consulta cu liderii separatişti pe tema revizuirii Constituţiei, întrucât aceştia sunt ilegitimi, şeful executivului de la Kiev cerând Rusiei să-şi respecte angajamentele asumate la Minsk şi să nu împiedice desfăşurarea de alegeri libere în provinciile Doneţk şi Lugansk.AGERPRES
Separatiştii proruşi din Ucraina ameninţă cu părăsirea negocierilor de pace
București
6°C
Articole Similare

902
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
902

31
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
31

22
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
22

52
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
52

2.569
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
2.569

32
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
32

1.709
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
1.709

40
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
40

69
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
69

3.086
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
3.086

56
Organizaţia Human Rights Watch condamnă recrutarea de copii de către Gardienii Revoluţiei în Iran
56

33
Mai multe pene de curent în Teheran după explozii în estul şi vestul capitalei
33

1.224
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
1.224
















Comentează