Senatul Statelor Unite a votat joi împotriva a două proiecte de reformă a imigraţiei, afectând în continuare soarta aşa-numiţilor "Dreamers" (Visători) care sunt temporar protejaţi până la 5 martie, data limită pentru Congres de a ajunge la o soluţie durabilă la această problemă, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Această lipsă de consens privind imigraţia continuă să ameninţe aceste persoane sosite ilegal în Statele Unite când erau copii, având un statut precar după ce preşedintele Donald Trump a abrogat decretul "DACA" (Deferred Action for Childhood Arrival) al lui Barack Obama, care le proteja împotriva expulzării.
Senatul a respins mai întâi un text bipartizan ce deschidea calea naturalizării pentru "Dreamers", apoi a votat mai ferm împotriva unui proiect susţinut de Donald Trump.
Casa Albă a ameninţat mai înainte în timpul zilei că se va opune prin veto acordului bipartizan, văzut de unii ca fiind cea mai bună şansă de a ajunge la o reformă a imigraţiei, dacă Senatul reuşeşte să cadă de acord.
Senatul a votat pentru acest text cu 54 de voturi contra 45, dar nu a reuşit să atingă pragul majorităţii calificate (60 de voturi din 100 necesare).
Senatul a respins apoi proiectul susţinut de Donald Trump, cu numai 39 de voturi pentru, în timp ce 14 republicani au decis să voteze cu democraţii
Senatul SUA respinge două proiecte de reformă a imigrației
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează