Senatorul UDMR Lorant Antal a declarat, miercuri, că trebuie să se revină asupra acelei decizii eronate privind taxele locale şi este clar că trebuie găsită o soluţie, el arătând că nu au cum să facă politici fiscale, politici publice împotriva cetăţenilor, împotriva oamenilor.
”Grupul UDMR din Senat, săptămâna trecută, luni, când a fost ordinea de zi, proiectul de aprobare a acelei ordonanţe 68, care are în vedere recreionarea şi reindexarea taxelor locale, noi am dat un semnal foarte clar politic şi nu am votat acel proiect de aprobare a ordonanţei. Deci noi ne menţinem categoric poziţia. Credem într-o democraţie unde condiţia principală este să-ţi menţii dialogul social, să-ţi menţii dialogul cu cetăţenii, noi asta facem de când suntem pe scena politicii româneşti şi, într-adevăr, am avut deja prea multă povară pe cetăţenii acestei ţări şi noi am venit clar către guvern, către Ilie Bolojan, şi am spus că trebuie să revenim asupra acelei decizii eronate şi am mai spus foarte clar că nu este semn de laşitate ca să recunoşti că ai făcut o chestie eronată, să revii asupra acelei decizii şi să o îndrepţi” a declarat senatorul Lorant Antal, în emisiunea România Politică de la Prima News, despre solicitarea UDMR către premierul Bolojan de revizuire a taxelor locale pentru acest an.
Senatorul a precizat că, până în momentul de faţă, cel puţin pe baza declaraţiilor publice ale premierului Ilie Bolojan, este clar că trebuie găsită o soluţie.
”Nu avem cum să facem politici fiscale, politici publice împotriva cetăţenilor, împotriva oamenilor”, a subliniat Lorant Antal.
Despre o posibilă ieşire de la guvernare a UDMR, senatorul a afirmat că preşedintele Kelemen Hunor a fost foarte ferm şi a spus o chestiune logică, şi anume că ”dacă se continuă cu astfel de măsuri eronate, atunci nu trebuie să iasă nimeni din coaliţie, pentru că până în vară o să vină societatea, iar coaliţia o să fie într-o situaţie foarte complicată”.
”Noi nu am spus că ieşim de la guvernare, noi nu am făcut astfel de ameninţări, noi am spus că este o decizie care s-a luat în decembrie şi este o decizie eronată şi trebuie să revenim asupra ei şi să o îndreptăm”, a mai spus Lorant Antal.




























Comentează