Moţiunea de cenzură depusă de PSD este un fals exerciţiu democratic, a declarat, miercuri, senatorul Eugen Ţapu-Nazare, viceliderul grupului PNL.
Senatorul consideră că moţiunea demonstrează, din nou, că PSD este un partid incapabil să se reformeze, care nu va înţelege voinţa românilor.
"PSD nu serveşte interesul public, ci doar interesul baronilor săi. PSD se teme acum şi de alegeri anticipate, dar şi de alegerea primarilor în două tururi, chiar dacă 80% dintre români s-au pronunţat în favoarea acestei decizii asumate de Guvernul Orban. De fapt, asistăm la o confruntare nu între PSD şi PNL, ci între PSD şi români, încă un act de sfidare", a declarat Eugen Ţapu-Nazare.
Parlamentarul a adăugat că PNL îşi va continua programul de guvernare şi angajamentele asumate şi va ţine cont întotdeauna de voinţa majorităţii românilor, "indiferent de câte piedici va încerca să pună PSD".
Senatorul PNL Eugen Ţapu-Nazare: Moţiunea de cenzură este un fals exerciţiu democratic
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

12
Victor Negrescu cere ajutor de stat la nivel UE pentru criza combustibililor
12

4.065
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
4.065

7.077
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
7.077

3.151
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
3.151

2.496
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.496

2.410
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.410

83
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
83

134
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
134

856
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
856

245
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
245

71
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
71

3.266
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.266

1.613
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.613
















Comentează