Liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, a semnalat că este deschis la negocieri cu preşedintele autoritar Nicolas Maduro, transmite miercuri dpa, potrivit Agerpres.
"Venezuela cunoaşte cea mai gravă criză din istoria sa. Avem nevoie de soluţii realiste şi practice", a afirmat Guaido într-un mesaj video difuzat marţi.
Juan Guaido a subliniat necesitatea unui acord de "salvare naţională" între forţele democratice, regim şi comunitatea internaţională.
Obiectivul este ca guvernul lui Maduro să permită organizarea de alegeri libere, venirea ajutorului umanitar în Venezuela şi eliberarea deţinuţilor politici, a explicat Guaido.
În schimb, ar putea fi propusă o ridicare treptată a sancţiunilor împotriva guvernului, a menţionat el, lansând totodată un apel la comunitatea internaţională să menţină presiunea asupra lui Maduro.
În acelaşi timp, Guaido, care s-a autodeclarat preşedinte interimar la începutul lui 2019, fiind şi recunoscut de numeroase ţări - inclusiv SUA şi Germania - ca şef de stat legitim, a îndemnat opoziţia divizată la unitate.
La sfârşitul anului trecut, opoziţia venezueleană şi-a pierdut majoritatea în parlament, dar rezultatele scrutinului au fost respins de o bună parte a comunităţii internaţionale.
Recent, Maduro a părut să adopte o poziţie mai conciliantă. Doi politicieni din opoziţie au fost aleşi de curând în consiliul electoral naţional şi şase responsabili din industria petrolieră condamnaţi la ani grei de închisoare au primit permisiunea de a-şi continua arestul la domiciliu.
Semne de pace în Venezuela - Juan Guaido se declară deschis la negocieri cu regimul lui Nicolas Maduro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
5

216
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
216

141
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
141

350
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
350

361
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
361

2.502
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.502

1.362
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.362

1.510
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.510

2.592
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.592

631
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
631

1.349
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.349

1.436
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.436

1.554
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.554
















Comentează