Şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, efectuează miercuri o vizită de lucru la Belgrad, la invitaţia omologului său sârb, generalul Ljubi?a Diković, informează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, în cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte privind relaţiile militare dintre România şi Serbia, aspecte privitoare la evoluţiile Serbiei în context regional şi european, precum şi participarea la exerciţii comune de instruire, atât în format bilateral, cât şi multinaţional.
Vizita se înscrie în demersurile României de menţinere şi consolidare a bunelor relaţii cu statele vecine în vederea asigurării unui mediu regional stabil şi securizat, precizează MApN.
Şeful Statului Major al Apărării, vizită oficială în Serbia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

153
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
153

806
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
806

19
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
19

33
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
33

661
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
661

121
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
121

24
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
24

2.666
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.666

1.430
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.430

3.408
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.408

2.701
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.701

2.397
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.397

1.112
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.112
















Comentează