Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va continua să conducă lupta globală împotriva pandemiei cu noul coronavirus care "ameninţă să distrugă însăşi esenţa cooperării internaţionale", a declarat marţi directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Şeful OMS le-a mulţumit "numeroaselor state membre care şi-au exprimat sprijinul şi solidaritatea" în cadrul adunării ministeriale anuale a organizaţiei, eveniment ce a durat două zile.
El a salutat rezoluţia propusă de Uniunea Europeană, ce a fost adoptată prin consens de cele 194 de ţări membre ale OMS, privind necesitatea unei anchete independente a modului global de reacţie la pandemia de coronavirus "incluzând dar fără a se limita doar la răspunsul OMS".
"Noi ne dorim răspundere mai mult decât oricine. Vom continua să oferim leadership-ul strategic necesar coordonării răspunsului la nivel global împotriva pandemiei", a mai susţinut Tedros.
În mesajul său, şeful OMS nu a făcut nicio referire la ameninţarea din partea preşedintelui american Donald Trump, menţionată în scrisoarea pe care liderul de la Casa Albă a trimis-o OMS, de a opri definitiv contribuţia financiară americană pentru organizaţie dacă aceasta nu demonstrează în 30 de zile că este dispusă să se reformeze şi, respectiv, de a reconsidera calitatea de membru a SUA în cadrul OMS.
Şeful OMS îşi ia angajamentul că instituţia pe care o reprezintă va continua să conducă lupta împotriva pandemiei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

640
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
640

49
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
49

1.195
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.195

44
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
44

1.036
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.036

2.938
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.938

2.821
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.821

2.581
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.581

4.629
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.629

2.937
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.937

829
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
829

627
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
627

2.330
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.330
















Comentează