Şedinţa plenului Senatului de marţi a fost suspendată din lipsă de cvorum, unicul punct de pe ordinea de zi care nu a fost supus dezbaterii şi votului senatorilor fiind alegerea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, informează agerpres.ro.
Viceliderul grupului PSD din Senat Ioan Deneş a solicitat verificarea cvorumului, având în vedere că la ultimul vot acordat marţi în plen, pentru retrimiterea unui act normativ comisiilor de specialitate, s-au exprimat doar 62 de senatori.
După verificarea cvorumului de către cei doi secretari ai şedinţei, s-a constatat că în sală se aflau 60 de senatori, în loc de minimum 69, cât este necesar.
"Înţeleg că suntem în acest moment în sală 60 de senatori, ceea ce înseamnă că nu suntem în cvorum. Ca atare se suspendă şedinţa, urmând ca acest punct să îl dezbatem într-o şedinţă următoare a plenului. Vă mulţumesc şi ne vedem probabil joi la plenul reunit", a spus preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului.
Procedura de alegere a doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM a fost reluată de Senat pe 13 martie, după ce senatorii nu i-au ales pe aceştia în şedinţa plenului din 7 martie, pentru că niciunul dintre cei nouă candidaţi nu a întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi. 9 dintre cele 12 persoane înscrise în noiembrie 2016 şi-au depus din nou candidatura în primăvara acestui an.
Candidaţii înscrişi şi care au îndeplinit condiţiile legale pentru a putea fi aleşi de plenul Senatului sunt: Victor Alistar, Răzvan Codru Vrabie, Romeu Chelariu, Florin Negoiţă, Virgil Melnic, Radu Cornel Andreica, Elena Iulia Ştefănescu, Radu Ioan Motica, Antonie Popescu, Florin Sandu, Artin Sarchizian, Aurelian Cătălin Trăistaru.
Cu excepţia lui Radu Cornel Andreica, ceilalţi candidaţi au fost audiaţi de Comisia juridică.
Din CSM fac parte doi reprezentanţi ai societăţii civile, plenul Senatului validând prin vot membrii acestui for, pe baza unui raport întocmit de Comisia juridică.
Sesiunea parlamentară se încheie pe 30 iunie, deocamdată nefiind programată în această săptămână o altă şedinţă de plen a Senatului.
Şedinţa plenului Senatului, suspendată din lipsa de cvorum
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

132
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
132

7.754
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
7.754

931
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
931

1.552
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.552

2.605
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.605

1.568
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.568

1.021
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.021

873
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
873

3.482
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.482

2.705
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.705

2.735
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.735

3.625
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.625

803
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
803
















Comentează