Ședință de urgență la Guvern: Un episod de iarnă severă care va lovi Bucureștiul și sud-estul țării. Cod portocaliu de ninsori și viscol puternic

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-02-2026 16:50

Actualizat: 17-02-2026 17:15

Article thumbnail

Sursă foto: editiadedimineata.ro

Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă al Ministerului Mediului s-a reunit, marţi, într-o şedinţă extraordinară, după ce meteorologii şi hidrologii au emis avertizări pentru perioada următoare. ”Suntem într-o perioadă cu risc meteorologic şi hidrologic ridicat. Este esenţial ca autorităţile locale să fie în alertă şi să aplice fără întârziere măsurile preventive”, a transmis secretarul de stat Raul Pop. El a adăugat că trebuie acordată o atenţie specială zonei de munte, întrucât multe persoane se află în vacanţa de schi. ”Îndemn populaţia să trateze aceste avertizări cu maximă seriozitate. Prevenţia şi prudenţa sunt esenţiale în următoarele ore”, a transmis Raul Pop.

ANM a emis cod portocaliu de ninsori

Potrivit Ministerului Mediului, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) a fost convocat, marţi, din dispoziţia ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, ca urmare a avertizărilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Secretarul de stat Raul Pop, care a condus şedinţa, a dispus monitorizarea permanentă a fenomenelor  meteorologice şi hidrologice şi evaluarea permanentă a echivalentului de apă din stratul de zăpadă la nivelul fiecărui bazin hidrografic.

”Suntem într-o perioadă cu risc meteorologic şi hidrologic ridicat. Este esenţial ca autorităţile locale să fie în alertă şi să aplice fără întârziere măsurile preventive. Colegii de la ANAR să supravegheze permanent cursurile de apă şi să menţină legătura cu Inspectoratele Judeţene  pentru Situaţii de Urgenţă, în cazul în care este nevoie de intervenţii pentru a se debloca albiile cursurilor de apă în vederea asigurării scurgerii. Totodată, este important ca, prin unităţile teritoriale, ANAR să acţioneze pentru funcţionarea prizelor de apă, în vederea asigurării alimentării cu apă a populaţiei din toate localităţile cu sistem centralizat, asigurarea nivelului de apă optim prin exploatarea coordonată a lacurilor de acumulare”, a subliniat el.

Pericol pentru elevii care au plecat la munte în vacanță

În cadrul CMSU s-a discutat, de asemenea, despre necesitatea informării continue a populaţiei privind evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, asigurarea preluării cazurilor medicale speciale, monitorizarea permanentă a situaţiei, în contextul în care, în zilele următoare, topirea zăpezii poate duce la creşterea nivelurilor unor cursuri de apă; o atenţie deosebită trebuie acordată fenomenului de formare a poleiului. Totodată, a fost subliniată importanţa cooperării strânse cu autorităţile locale.

”Având în vedere că în această perioadă este vacanţa de schi a elevilor şi mulţi dintre ei sunt la munte, exact acolo unde sunt prognozate intensificări ale vântului şi viscol, este nevoie ca toţi cei implicaţi să fie informaţi şi să se ia măsuri de prevenire. Îndemn populaţia să trateze aceste avertizări cu maximă seriozitate. Prevenţia şi prudenţa sunt esenţiale în următoarele ore”, a precizat Raul Pop.

Bucureștiul și alte 12 județe, sub avertizare de ninsori

Meteorologii anunţă că vremea rămâne rece, în special în regiunile extracarpatice, temperaturile minime fiind preponderent negative în toată ţara. De marţi seară, Capitala şi 12 judeţe din Muntenia şi Moldova se vor afla sub avertizare Cod portocaliu de ninsoare abundentă, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, stratul de zăpadă urmând să aibă grosimi de până la 50 de centimetri. Precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori, vânt puternic, viscol şi polei vor fi semnalate în sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, dar şi în Carpaţii Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi în Munţii Banatului, pentru toate aceste zone fiind emis Cod galben.

Hidrologii au emis Cod galben de inundaţii, până miercuri după-amiază, pe râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Constanţa şi Tulcea, unde se pot produce inundaţii locale şi pot fi înregistrate creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de atenţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri