Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), Luis Almagro, a făcut apel marţi, la Santo Domingo, ca ţările Americii Latine să adopte sancţiuni împotriva regimului venezuelean, pe care l-a calificat drept 'dictatură', relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Prioritatea în privinţa Venezuelei este ca ţările latino-americane să aplice sancţiuni şi încă şi mai multe sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite", a declarat Almargo presei, cu ocazia unui forum privind partidele politice organizat de Parlamentul Central-American (PARLACEN) de la Santo Domingo, în Republica Dominicană.
Almagro a enumerat apoi acţiunile adoptate de secretariatul general al OSA împotriva guvernului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, printre care aplicarea Cartei Democratice Interamericane, text semnat de ţările membre ale OSA, printre care Venezuela.
"OSA nu dispune decât de instrumente juridice, iar aceste instrumente au fost aplicate (..) Prioritatea OSA este ca venezuelenii să poată trăi în pace şi democraţie", a adăugat el.
Luis Almagro, fost ministru de externe al Uruguayului, este cunoscut pentru că îl critică permanent pe Nicolas Maduro. Preşedintele venezuelean îl acuză la rândul său că execută un plan al SUA care urmăreşte să răstoarne guvernul socialist şi să pună mâna pe petrolul din Venezuela.
Secretarul general al OSA a convocat de altfel un panel internaţional independent care, la mijlocul anului, a concluzionat că există "baze suficiente" pentru a vorbi despre crime împotriva umanităţii în Venezuela şi a recomandat trimiterea acestor probe Curţii Penale Internaţionale (CPI).
Experţii au documentat 131 de decese atribuite forţelor de securitate şi unor grupuri armate legate de guvern survenite în timpul unor manifestaţii împotriva lui Nicolas Maduro care, din 2014, au loc în această ţară afectată de o gravă criză economică şi politică.
De asemenea, Luis Almagro a declarat că OSA va continua să se implice în găsirea unei soluţii la criza din Nicaragua, unde peste 300 de persoane au fost ucise începând cu 18 aprilie într-un val de manifestaţii care cer plecarea preşedintelui Daniel Ortega.
Secretarul general al ONU cere ţărilor din America Latină să adopte sancţiuni împotriva regimului din Venezuela
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
15

1.216
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.216

50
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
50

1.970
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.970

54
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
54

5.404
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.404

46
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
46

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

6.004
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.004

5.775
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.775

147
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
147

200
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
200

139
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
139
















Comentează