Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins cererea de revizuire formulată Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Secţia Judiciară împotriva unei decizii din 2019 a instanţei supreme, prin care judecătorii luau act de faptul că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a retras apelul formulat de DNA în unul dintre dosarele în care a fost inculpat fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, alături de mai mulţi şefi din poliţie şi din pachete din judeţul Prahova. În acel dosar, Ghiţă a fost achitat pentru toate cele şase acuzaţii, respectv: dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi conducere fără permis.
Sebastian Ghiță răsuflă ușurat! Decizia ÎCCJ în dosarul în care a fost judecat alături de foști șefi din poliție și parchete din Prahova
„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Judiciară împotriva deciziei penale nr. 175 din data de 28 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2525/1/2018” a decis ÎCCJ, sentinţa fiind definitivă.
Unul dintre membrii completului de judecată a formulat opinie separată.
„Constată imposibilitatea verificării admisibilităţii cererii de revizuire formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Judiciară împotriva deciziei penale nr. 175 din data de 28 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2525/1/2018, până la soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) şi art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, ambele cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală”, a considerat judecătorul care a formulat opinia separată.
Soluţia pronunţată de ÎCCJ în 2019 şi pentru care Parchetul General a solicitat revizuirea prevedea că instanţa supremă ia act de declaraţia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.357 din data de 14 iunie 2018, prin care fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă şi mai mulţi foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova erau achitaţi pentru mai multe infracţiuni de corupţie. Prin acea sentinţă, Ghiţă era găsit nevinovat pentru toate cele şase acuzaţii din acest dosar: dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi conducere fără permis.
După decizia SIIJ de retragere a apelului în acest dosar, DNA a anunţat că „Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a luat decizia de retragere a apelului la data de 10 iunie 2019, iar la data de 13 iunie 2019 a retras efectiv apelul şi în aceeaşi zi a notificat conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să ia act despre acest lucru”.
București
9°C
Articole Similare

124
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
124

567
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
567

580
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
580

752
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
752

830
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
830

2.153
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
2.153

2.073
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
2.073

747
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
747

4.415
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
4.415

6.088
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
6.088

2.674
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.674

2.571
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.571

6.300
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
6.300
















Comentează