Licitaţia pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a spaţiilor medicale din pavilionul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, proiect ce ar urma să fie finanţat prin Compania Naţională de Investiţii, va fi reluată, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Virgil Delureanu, potrivit Agerpres.
Consilierii judeţeni au aprobat miercuri, într-o şedinţă de îndată, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare şi relocare a spaţiilor medicale din pavilionul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, valoarea investiţiei fiind de aproape 72 de milioane lei.
"În legătură cu proiectul acesta, care este o urgenţă pentru Consiliul Judeţean şi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, reabilitarea şi relocarea spaţiilor medicale din cadrul pavilionului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă, CNI ne-a cerut să trecem la modificarea urgentă a indicatorilor tehnico-economici. Este vorba de un proiect mai vechi şi datorită faptului că s-a modificat TVA-ul de la 19% la 21%, trebuiau modificaţi indicatorii tehnico-economici. Se ridică la aproximativ 72 de milioane, contribuţia Spitalului Judeţean de Urgenţă fiind în jur de 145 de mii de lei", a explicat Delureanu.
Acesta a precizat că proiectul este din 2018 şi a fost necesară o reactualizare în concordanţă cu creşterile de costuri.
Pentru execuţia lucrărilor au mai fost organizate două licitaţii în ultimii şapte ani. După prima a fost desemnat un câştigător care s-a retras ulterior din caza creşterii preţurilor iar la o a doua licitaţie licitaţie nu s-au prezentat oferte, context în care s-a stabilit că este necesare o reevaluare şi actualizare a studiului de fezabilitate.
Proiectul prevede reabilitarea tuturor spaţiilor nereabilitate până în prezent din pavilionul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, înlocuirea finisajelor, înlocuirea instalaţiilor sanitare, termice, electrice.
Se va relua licitaţia pentru reabilitarea pavilionului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 03-09-2025
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

644
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
644

17
Alexandru Rogobete: La Timişoara avem primul centru de arşi grav din România construit în perioada post-decembristă
17

65
De ce este ananasul atât de sănătos: beneficii pentru organism
65

93
De ce oamenii cei mai singuri ajung adesea să pară cei mai egoiști. Ce spune știința comportamentală
93

16
Patru ani de la inaugurarea UPU Brașov: peste 308.000 de pacienți tratați
16

57
Screening gratuit pentru cancerul colorectal, disponibil în Sectorul 1 la Complexul Caraiman
57

23
Dr. Tudor Ciuhodaru: Moderaţia, cheia unui Paşte fără vizite la spital
23

33
Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 10 - 13 aprilie
33

22
Rogobete, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: Azi e despre oamenii care dau sens întregului sistem
22

38
Sistem automatizat de preparare a medicaţiei citostatice, cumpărat la Spitalul Judeţean Arad
38

54
România riscă să plătească până la 680 de milioane de euro în dosarul Pfizer. FACIAS solicită intervenția Curții de Conturi
54

1.238
Cum a fost tratată o afecțiune frecventă a bărbatului, după 10 ani de încercări nereușite
1.238

75
FEPAM: Noile reguli de decontare limitează accesul pacienţilor cronici la investigaţii; scădere de 47% a serviciilor
75
















Comentează