Guvernul Statelor Unite va trimite prima sa delegaţie de înalt nivel în China pentru a onora promisiunea făcută de liderul chinez Xi Jinping şi de preşedintele american Joe Biden de încălzire a relaţiilor bilaterale, transmite duminică AFP, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat adjunct pentru Asia de Est şi Pacific, Daniel Kritenbrink, o va însoţi pe Laura Rosenberger, director principal al Consiliului de securitate naţională pentru China şi Taiwan, între 11 şi 14 decembrie, în China, Coreea de Sud şi Japonia.
În China, Kritenbrink va avea ca misiune să preia ştafeta de la Joe Biden după întâlnirea acestuia cu Xi Jinping în Bali, la mijlocul lui noiembrie. Cei doi preşedinţi au promis atunci să 'continue să gestioneze în mod responsabil concurenţa între ţările' lor şi să 'exploreze potenţiale zone de cooperare', a indicat Departamentul de Stat.
Biden şi Xi au abordat în special subiecte recente de discordie precum viitorul Taiwanului sau restricţiile americane asupra importurilor de produse tehnologice chineze.
Daniel Kritenbrink va pregăti, totodată, vizita secretarului de stat, Anthony Blinken, prevăzută la începutul lui 2023, prima în China după patru ani a unui şef al diplomaţiei americane.
Se încearcă încălzirea relațiilor dintre SUA și China - Un diplomat de rang înalt va pregăti vizita lui Anthony Blinken la Beijing
Explorează subiectul
București
18°C
Articole Similare

18
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
18

741
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
741

72
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
72

2.682
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
2.682

49
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
49

2.507
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
2.507

3.037
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
3.037

63
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
63

72
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
72

2.872
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.872

41
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
41

51
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
51

72
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
72
















Comentează