Moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, va fi dezbătută luni în plen, urmând să fie supusă votului miercuri.
USR a depus marţea trecută moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul 'săptămâna viitoare' Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României".
Potrivit USR, ministrul Popescu "periclitează" în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie, informează Agerpres.
Semnatarii moţiunii susţin că actualul ministru al Energiei a primit "şansa" să reformeze sistemul energetic şi să pună umărul la consolidarea securităţii energetice a României, însă "a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani".
"Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe 'săptămâna viitoare' decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până şi în PNRR", se afirmă în moţiune.
Totodată, USR califică drept "un dezastru" gestionarea crizei facturilor la energie, menţionând că românii au ajuns să plătească sume "uriaşe", iar oamenii şi economia suferă din cauza unor decizii "proaste" luate de ministrul Virgil Popescu.
"Cel mai mare pericol la adresa securităţii energetice a României vine de la Virgil Popescu. Cifrele şi faptele spun totul despre mandatul său catastrofal în fruntea Ministerului Energiei: gestionarea crizei facturilor la energie este un dezastru; 25% din puterea instalată în capacităţile de producţie de energie electrică din România a fost închisă; importurile de gaze au ajuns la aproape 30% din totalul consumului naţional; legea offshore, care ar fi dat perspectiva începerii investiţiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră, este încă blocată; România a ajuns din exportator net de energie electrică importator net în perioada 2019 - 2021; noi investiţii în sistemul energetic sunt blocate din cauza întârzierilor şi blocajelor legislative generate tot de Virgil Popescu; peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare zac nefolosite din cauza incompetenţei; sinecurile pentru activul de partid în companiile de stat din energie au înflorit mai mult decât oriunde", mai susţin semnatarii moţiunii simple.
Se anunță show în Parlament: Virgil Popescu trebuie să explice facturile uriașe la energie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

67
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
67

76
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
76

493
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
493

105
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
105

872
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
872

786
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
786

544
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
544

240
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
240

234
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
234

433
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
433

429
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
429

389
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
389

3.243
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.243
















Comentează