Şcolile şi pieţele financiare din Taiwan au fost închise, iar companiile aeriene au anulat peste 150 de zboruri, luni, ca urmare a apropierii unui taifun de coasta nord-estică a ţării, relatează Reuters potrivit Agerpres
Taifunul Mitag, inclus de biroul de meteorologie din Taiwan în categoria a doua pe scara de clasificare a intensităţii acestor fenomene naturale şi însoţit de viteze ale vântului de 162 kilometri la oră, se va apropia luni noapte de ţărmurile judeţului Yilan.
Taifunul se deplasează cu o viteză de 25 de kilometri la oră deasupra oceanului, în direcţia nord-vestică, au indicat meteorologii care au precizat că fenomenul se poate intensifica odată cu apropierea de insulă.
Biroul de meteorologie a emis avertizări de vânt şi ploi care vizează zona metropolitană Taipei, oraşul-port Keelung şi mai multe judeţe din nordul ţării.
Aproximativ 12.000 de soldaţi sunt pregătiţi să intervină pe fondul temerilor privind producea de viituri, alunecări de teren şi de probleme cauzate de vântul puternic.
''Armata şi autorităţile sunt în alertă. Prieteni din zonele afectate, vă rog pregătiţi-vă de taifun şi rămâneţi în interior cât de mult posibil'', a scris pe Facebook preşedintele Tsai Ing-wen.
Furtuna a provocat pene de curent care au afectat luni dimineaţă circa 2.700 de locuinţe.
Potrivit prognozelor, după ce va trece peste Taiwan, taifunul se va apropia de oraşul Shanghai din estul Chinei marţi - zi care marchează începutul vacanţei de o săptămână prilejuite de Ziua Naţională.
Şcoli închise şi zboruri anulate în Taiwan, înainte de sosirea taifunului Mitag
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

493
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
493

26
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
26

1.633
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
1.633

1.293
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.293

1.748
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.748

4.399
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.399

1.085
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.085

906
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
906

49
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
49

3.297
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.297

3.149
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.149

151
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
151

1.813
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.813
















Comentează