Schimbările climatice au provocat o încălzire de aproape două ori mai rapidă în Canada în comparaţie cu restul lumii, cel mai mare impact fiind înregistrat în nordul ţării, relatează marţi AFP care citează un raport guvernamental prezentat luni de mai multe media canadiene, potrivit Agerpres.
Temperaturile medii anuale din Canada au crescut cu 1,7 grade începând din 1948, aproape dublu comparativ cu tendinţa medie de creştere la nivel mondial, de 0,8 grade, iar clima ''va continua să se încălzească în viitor, ca urmare a influenţei umane'', potrivit unui raport comandat de Ministerul Mediului din Canada care va fi publicat marţi.
În nordul Canadei, în apropierea Cercului Arctic, temperaturile au crescut în medie cu 2,3 grade.
Încălzirea ar putea depăşi şase grade până la sfârşitul secolului, conform previziunilor oamenilor de ştiinţă.
Consecinţele unei astfel de încălziri sunt multiple: topirea gheţii, creşterea nivelului mării, inundaţii, secete, valuri de căldură şi incendii de vegetaţie mai frecvente.
Aceste scenarii se vor adeveri ''în cazul în care emisiile de dioxid de carbon nu vor fi reduse de Canada şi de restul lumii până aproape de zero la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului", precizează raportul.
Acest document este prezentat în contextul în care guvernul liberal condus de Justin Trudeau, pentru care mediul reprezintă una dintre priorităţi, a impus luni o taxă pe emisiile de gaze cu efect de seră în patru provincii ale căror eforturi în acest sens au fost considerate insuficiente.
Această măsură a provocat nemulţumirea liderilor conservatori, cu doar câteva luni înainte de alegerile legislative federale, ce vor fi organizate în octombrie.
Conform angajamentelor asumate de Canada în 2015 în cadrul Acordului de la Paris, ţara trebuie să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 cu 30% faţă de nivelul din 2005
Schimbările climatice - Canada se încălzeşte de două ori mai rapid decât restul lumii
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

165
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
165

236
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
236

240
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
240

69
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
69

469
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
469

41
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
41

916
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
916

442
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
442

753
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
753

1.504
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.504

1.445
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.445

754
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
754

2.171
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.171
















Comentează