Curtea Supremă din Los Angeles i-a permis miercuri lui Britney Spears să-şi angajeze propriul avocat, o schimbare substanţială în procesul pentru tutela ce îi controlează viaţa de peste 13 ani şi căreia artista vrea să-i pună capăt, relatează EFE, conform AGERPRES.
De acum încolo, Britney va fi reprezentată de Mathew Rosengart, un avocat care a pledat cazurile unor celebrităţi ca Sean Penn sau Steven Spielberg şi care va avea ca principal obiectiv să-l înlăture pe tatăl artistei, Jamie Spears, din rolul de tutore.
Din 2008, Britney a fost reprezentată de Samuel Ingham, un avocat desemnat de curte, care s-a retras recent după ce au apărut semne de întrebare privind activitatea lui şi după ce cântăreaţa a mărturisit că nu a lăsat-o niciodată să vorbească împotriva tutelei părintelui său şi nici nu a informat-o asupra dreptului de a-şi alege un alt avocat.
Potrivit ziarului The New York Times, acest avocat ar fi câştigat peste 3 milioane de dolari din 2008, iar surse apropiate cazului au denunţat că Ingham i-ar fi fost mai fidel lui Jamie Spears, decât fiicei sale.
De asemenea, faptul că Britney îşi poate angaja propriul avocat pune sub semnul îndoielii însăşi existenţa unei tutele legale, un instrument rezervat persoanelor lipsite de capacitatea fizică sau mentală de a lua decizii proprii sau de a avea grijă de propria persoană.
Prin urmare, această decizie a Curţii deschide un precedent pentru Britney, care s-ar putea prevala de procedura judiciară ce stă la baza tutelei, în contextul ample polemici declanşate de acest proces graţie celebrităţii cântăreţei.
Săptămâna trecută, mama lui Britney, Lynne Spears, a solicitat ca fiica ei să-şi poată alege singură avocatul. "În prezent şi în ultimii ani, persoana aflată sub tutelă s-a putut îngriji pe sine şi, aflată în continuare în parametrii tutelei, a câştigat milioane de dolari ca celebritate internaţională", a argumentat ea.
Cu toate acestea, Jamie Spears (de care mama lui Britney a divorţat), continuă să exercite rolul de tutore de peste zece ani şi nu pare dornic să facă vreun pas în direcţia renunţării la acest drept obţinut legal sau să relaxeze o parte din tutelă.
În cadrul unei audieri care a avut loc luna trecută, Britney a insistat că doreşte nu numai să pună capăt acestei tutele, ci şi să-l dea în judecată pe tatăl său pentru "abuzuri".
Sute de manifestanţi s-au strâns la porţile unui tribunal din Los Angeles pentru a revendica dreptul la libertate al artistei, al cărei caz a făcut înconjurul lumii după declaraţiile sale din 23 iunie, când a mărturisit că "nu este fericită" şi că trăieşte în regim de "sclavie".
Schimbare substanțială în procesul lui Britney Spears. Ce i-a permis Curtea Supremă din Los Angeles
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

15
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
15

14
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
14

27
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
27

15
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
15

58
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
58

84
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
84

12
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
12

16
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
16

80
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
80

25
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
25

17
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
17

13
Festivalul FOMO 2026 anunță scenele și temele dedicate antreprenorilor români
13

25
Marele Lac Sărat ascunde un imens rezervor de apă dulce. O descoperire care ar putea salva Utah
25
















Comentează