Autorităţile germane vor oferi sprijin în proiectarea strategiei de dezvoltare feroviară, inclusiv investiţii în linii de mare viteză, şi va exista un transfer de know-how în ceea ce priveşte accesul la tehnologii verzi şi eficiente în toate dimensiunile sistemului feroviar - infrastructură, material rulant, organizare servicii, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii de Reformă Feroviară (ARF), în perioada 20 - 23 septembrie 2022 are loc la Berlin ediţia a 13-a a Târgului Internaţional de Tehnologie de Transport - InnoTrans.
La eveniment participă reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), precum şi o delegaţie a ARF, condusă de preşedintele Ştefan-Adrian Roşeanu.
Conform sursei citate, unul din subiectele discutate l-a constituit coordonarea eforturilor româno-germane pentru asigurarea fluxului de transport feroviar dinspre Ucraina, precum şi necesitatea de aliniere a infrastructurii din statele candidate la ecartamentul european, demers susţinut şi de România.
Totodată, a fost identificată oportunitatea unui schimb de experienţă între autorităţile germane şi cele române, în special pe teme legate de reforma feroviară şi colaborarea dintre autorităţile germane - federale sau locale (landuri) - şi operatorii de transport feroviar, mai ales din perspectiva implicării autorităţilor locale în guvernanţa feroviară din România.
De asemenea, autorităţile germane vor oferi sprijin în proiectarea strategiei de dezvoltare feroviară, inclusiv investiţii în linii de mare viteză şi va exista un transfer de know-how în ceea ce priveşte accesul la tehnologii verzi şi eficiente în toate dimensiunile sistemului feroviar - infrastructură, material rulant, organizare servicii. În perioada următoare, ministerele de resort român şi german, precum şi reprezentanţii sistemului feroviar vor întreprinde paşii necesari pentru stabilirea unui protocol de colaborare între cele două părţi.
Conform sursei citate, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) este reprezentat de Ionuţ-Cristian Săvoiu, secretar de stat, coordonator al domeniului feroviar, Dragoş Anoaica, director al Direcţiei Transport Feroviar, şi Robert Dobre, director în cadrul Direcţiei Generale Programe Europene Transport.
"În marja Sumitului Liderilor din Domeniul Feroviar, eveniment organizat la deschiderea InnoTrans, delegaţia română a avut o discuţie cu doamna Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, iar dialogul a inclus teme precum stadiul proiectelor româneşti finanţate din fonduri nerambursabile europene şi sprijinul UE pentru noi proiecte feroviare, care să contribuie la creşterea calităţii transporturilor şi înnoirii flotei de material rulant", se menţionează în comunicat.
În contextul asigurării tranziţiei la contractele de servicii publice atribuite în mod competitiv, s-a discutat despre viitoarea colaborare între Comisia Europeană şi autorităţile române, în special ARF, în vederea pregătirii unor sesiuni de training pe această temă. Un asemenea eveniment va avea loc online, în data de 5 octombrie, participarea la atelier fiind pe bază de invitaţie transmisă de ARF părţilor interesate.
Totodată, delegaţia română s-a întâlnit şi cu reprezentanţii UNIFE - Asociaţia Europeană a Industriei de Aprovizionare Feroviară.
O altă întâlnire a avut loc la sediul Ministerului Digitalizării şi Transporturilor din Germania. Delegaţia germană a fost condusă de Michael Theurer, secretar parlamentar de stat în Ministerul Digitalizării şi Transporturilor, la discuţii participând şi Florian Bohm, şeful biroului însărcinatului federal pentru transport feroviar, iar partea română a fost reprezentată de Ionuţ-Cristian Săvoiu, Ştefan-Adrian Roşeanu şi Robert Dobre.
Schimb de experienţă între autorităţile germane şi cele române pe teme legate de reforma feroviară, la Târgul Innotrans
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

18
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
18

27
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
27

600
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
600

36
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
36

40
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
40

18
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
18

2.587
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.587

2.906
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.906

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

40
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
40

2.353
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.353

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30
















Comentează