Comisia Europeană este "preocupată" de decizia celei mai înalte jurisdicţii poloneze care a considerat unele articole din tratatele UE incompatibile cu Constituţia şi "va utiliza toate instrumentele" aflate la dispoziţia sa pentru a proteja întâietatea dreptului european, a declarat joi comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Responsabilul belgian, care a precizat că aşteaptă să citească în detaliu decizia, a subliniat că aceasta "pune în discuţie" principiile întâietăţii dreptului european asupra dreptului naţional şi caracterul constrângător al deciziilor justiţiei europene, care se află "în inima Uniunii".
"Vom utiliza toate instrumentele la dispoziţia noastră pentru a face în aşa fel încât principiile fondatoare ale Uniunii să fie respectate", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă de la finalul unei reuniuni de la Luxemburg a miniştrilor justiţiei din statele membre.
Polonia este în conflict de mai mulţi ani cu Bruxellesul în ceea ce priveşte reformele sale judiciare, acuzate că subminează independenţa judecătorilor. Aceste reforme i-au adus Varşoviei mai multe condamnări la Curtea de Justiţie a UE.
Polonia nu a reuşit până acum să obţină validarea de către Comisia Europeană a planului său de redresare din cauza acestor probleme legate de respectarea statului de drept.
Comisia s-a angajat, de altfel, să utilizeze în săptămânile următoare un nou mecanism susceptibil să suspende vărsarea de fonduri europene unei ţări membre care încalcă statul de drept.
Scandalul Polonia - Comisia Europeană e aproape de EXPLOZIE: Un comisar european vrea întâietatea dreptului european în fața Constituției
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.505
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.505

403
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
403

3.860
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.860

8.223
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.223

4.175
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.175

4.057
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.057

66
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
66

8.431
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.431

195
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
195

2.716
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.716

627
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
627

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.833
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.833
















Comentează