Turcia şi Arabia Saudită sunt hotărâte să înceapă "o nouă eră de cooperare", anunţă cele două ţări într-un comunicat emis miercuri seara, la încheierea primei vizite a prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman la Ankara, după uciderea în 2018 la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, informează joi dpa, scrie AGERPRES.
Cele două ţări au subliniat cooperarea din relaţiile bilaterale, inclusiv legăturile "politice, economice, militare şi în domeniul securităţii", în timpul discuţiilor dintre prinţul moştenitor saudit şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit unui comunicat comun dat publicităţii de Preşedinţia turcă.
Cele două ţări vor conlucra de asemenea la majorarea investiţiilor în numeroase sectoare, de la energetică la turism şi apărare, şi la îmbunătăţirea comerţului reciproc, adaugă comunicatul.
Afacerea Khashoggi a îngheţat mai bine de trei ani relaţiile dintre Ankara şi Riad, deja tensionate din 2017 şi blocada decretată de Arabia Saudită la adresa Qatarului, aliat al Turciei.
Jamal Khashoggi, un editorialist critic de la Washington Post, a fost ucis şi dezmembrat la 2 octombrie 2018 în clădirea consulatului saudit din Istanbul, unde s-a dus să obţină documentele necesare căsătoriei cu logodnica sa turcoaică.
Serviciile de informaţii americane l-au identificat pe prinţul moştenitor de 36 de ani drept comanditar al asasinării lui Khashoggi, afirmaţie respinsă de casa regală saudită.
La acea vreme, preşedintele turc a acuzat "cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit" că au ordonat asasinatul.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat Arabia Saudită la sfârşitul lunii aprilie, unde l-a întâlnit pe prinţul moştenitor înainte de a se deplasa la Mecca.
Scandalul Khashoggi, închis oficial: Turcia şi Arabia Saudită anunţă începutul unei 'noi ere de cooperare'
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

460
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
460

844
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
844

1.346
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.346

3.464
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
3.464

922
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
922

776
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
776

45
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
45

3.049
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.049

2.976
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.976

137
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
137

1.740
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.740

110
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
110

4.278
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.278
















Comentează