”În dimineaţa zilei de astăzi, în jurul orei 06.30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, aflaţi în deplasare către o activitate operativă planificată în mediul rural, au observat, pe Bulevardul Bucureşti din municipiul Ploieşti, desfăşurarea unei altercaţii între mai multe persoane, manifestată prin exercitarea unor acte de violenţă fizică în spaţiul public”, a transmis, marţi, IPJ Prahova.
Poliţiştii au precizat că la faţa locului a fost identificat un bărbat de 46 de ani, care desfăşoară activitate de taximetrie în cadrul unei platforme de transport alternativ, acesta declarând că starea conflictuală ar fi fost generată pe fondul unor neînţelegeri privind efectuarea unei curse.
”Totodată, au fost identificaţi şi ceilalţi doi participanţi la altercaţie, doi minori în vârstă de 17, respectiv 15 ani. În vederea gestionării operative şi complete a situaţiei de fapt, la locul producerii incidentului au fost solicitaţi şi poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Ploieşti, care au preluat cazul, procedând la conducerea persoanelor implicate la sediul unităţii de poliţie, în vederea efectuării verificărilor necesare şi stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul”, a mai transmis sursa citată de News.
La ora transmiterii acestei ştiri, persoanele implicate sunt audiate la sediul unităţii de poliţie.





























Comentează