Sârbul Mladen Krstajic a fost numit selecţioner al naţionalei Bulgariei, în locul lui Iasen Petrov, care a demisionat la începutul lunii iunie după o înfrângere umilitoare cu 5-2 în faţa Georgiei în Liga Naţiunilor, a anunţat joi Federaţia Bulgară de Fotbal, scrie AFP.
Krstajic, în vârstă de 48 de ani, este al doilea tehnician străin al Bulgariei, după germanul Lothar Matthaeus (2010-2011)
Fost internaţional sârb, Krstajic a semnat un contract pe doi ani cu Federaţia bulgară, după ce a pregătit şi Serbia între 2017-2019, dar şi două echipe de club, Backa Topola (Serbia) şi Maccabi Tel Aviv (Israel).
Bulgaria este penultima în grupa sa din Ligii Naţiunilor şi urmează să înfrunte Gibraltar pe 23 septembrie, apoi Macedonia de Nord pe 26 septembrie.
Krstajic a promis că va "face tot posibilul pentru a face echipa mai puternică", subliniind totodată însă că nu are "nicio baghetă magică".
Sârbul Mladen Krstajic, noul selecţioner al naţionalei Bulgariei
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

59
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
59

34
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
34

60
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
60

68
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
68

105
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
105

87
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
87

4.412
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.412

2.098
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
2.098

148
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
148

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

88
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
88

31
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
31

63
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
63
















Comentează