Sărbătorile zilei din 12 ianuarie 2026 - Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia
Ortodoxe
Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia
Greco-catolice
Sf. m. Tatiana
Romano-catolice
Ss. Arcadie, m.; Cezara, călug.; Tatiana, m.
Sărbătorile zilei
Sfânta Muceniță Tatiana este pomenită de Biserică în ziua de 12 ianuarie.
Sfânta Tatiana s-a născut și a trăit la Roma, tatăl său a ocupat funcții înalte în administrația romană, deținând în trei rânduri rangul de proconsul. Tatăl Sfintei Tatiana era creștin și temător de Dumnezeu, dar își păstra în taină credința, persecuțiile împotriva creștinilor fiind frecvente în imperiu. El și-a crescut fiica cu bună-cuviință și frică de Dumnezeu, fiind aleasă în slujba de diaconiță a Bisericii din Roma.
'Venind aceasta în vârstă și nevrând să se însoțească cu bărbat, își petrecea în feciorie și curăție viața, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui și Aceluia și slujea ziua și noaptea, omorându-și trupul în post și rugăciuni și robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viața sa îmbunătățită și slujea lui Dumnezeu îngerește, deși era în trup'. (Viețile Sfinților)
Sfânta Tatiana a suferit chinuri și moarte în timpul împăratului roman Alexandru Sever (223-235).
Deși împăratul Alexandru nu era un prigonitor al creștinilor - mama sa, Iulia Mamia, fiind creștină - în timpul său au avut loc multe persecuții anticreștine, ordonate de proconsulii și guvernatorii din administrația sa.
'Aceia, ocârmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca 'galileenii' (așa numeau ei pe creștini) cu chinuri și cu moarte să fie siliți la închinarea zeilor romanilor; și erau aleși spre pierderea creștinilor cei mai cumpliți slujitori idolești: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu și Caius Domesticus. Și se vărsa ca apa sângele creștinilor, fără cruțare, atât în Roma, cât și în toate părțile stăpânirii romane'. (Viețile Sfinților)
În acea vreme a fost prinsă și Sfânta Tatiana și, refuzând să se lepede de Hristos, a fost supusă la multe chinuri, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul. A fost omorât și tatăl său, pentru că a fost dovedit că este creștin. După ce mai întâi a fost scos din dregătoria sa și i-a fost confiscată averea, a fost condamnat apoi la moarte prin tăiere și a murit pentru Hristos.
În fiecare an, la 12 ianuarie, Sfânta Muceniță Tatiana diaconița este sărbătorită în mod deosebit la Craiova, în Catedrala mitropolitană 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie', care-i adăpostește cinstitul cap.
Moaștele Sfintei Tatiana au ajuns pentru prima dată în țara noastră în anul 1204, atunci când familia Asăneștilor îi aduce capul la Târnovo și apoi la Bucovăț, lângă Craiova. În anul 1393, capul sfintei este dus de la Roma la Niceea și apoi la Biserica 'Sfinții Apostoli' din Constantinopol.
După ce Constantinopolul cade sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovești aduc capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița, în județul Vâlcea.
Cu prilejul sfințirii bisericii domnești din Curtea de Argeș, au fost aduse moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana (capul) de la Mănăstirea Bistrița, alături de cele ale Sfinților Serghie și Vah.
După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), cinstitul cap al sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului și apoi adus la Catedrala Mitropolitană 'Sfântul Dimitrie' din Craiova, unde se găsește și astăzi. Capul sfintei mucenițe a fost adus la Craiova, alături de moaștele Sfântului Nifon și de cele ale Sfinților Serghie și Vah, prin stăruințele Mitropolitului Olteniei din acea vreme, Firmilian. Astfel, prin rânduiala lui Dumnezeu, în urma hotărârii Sfântului Sinod, capul sfintei se găsește și astăzi la Catedrala Mitropolitană din Craiova. (surse: vol. 'Viețile Sfinților'; https://mitropoliaolteniei.ro)





























Comentează