Ortodoxe
Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru
Greco-catolice
Sf. cuv. Hariton Mărturisitorul
Romano-catolice
Ss. Venceslau, m.; Laurenţiu Ruiz şi îns., m.; Fer. Amalia, m.
Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 28 septembrie.
A trăit în vremea împăratului Aurelian (270-275), în cetatea Iconia, din Licaonia, regiune din centrul Anatoliei.
A fost prins în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi dus înaintea guvernatorului provinciei, pentru interogatoriu. A suferit chinuri, bătăi şi torturi, în înfruntarea directă fără şovăire a guvernatorului pus să-l judece şi să-l condamne. Cuviosul Hariton nu voia să se închine zeilor, spunând: "Eu am pe adevăratul Dumnezeu, Căruia îi slujesc şi mă închin, Care este ziditor tuturor, Mântuitor al lumii Care trăieşte în veci" (Vieţile Sfinţilor).
Întâmplându-se însă în acel timp ca împăratul să moară, prigoana împotriva creştinilor a încetat şi Cuviosul Hariton a fost eliberat.
De numele Sfântului Hariton este legată cea mai veche mănăstire palestiniană. Sfântul Hariton a venit ca pelerin, în anul 330, şi s-a stabilit în ţinutul Faran, la nord-est de Ierusalim. Acolo a întemeiat lavra care îi va purta numele.
S-a retras din lume pentru a petrece viaţă pustnicească şi a mers la Ierusalim. Aflat în apropierea oraşului, a fost prins de o ceată de tâlhari care l-au legat într-o peşteră, sfătuindu-se să-l omoare. Aceştia au băut însă dintr-un vin otrăvit şi au murit, iar Sfântul Hariton a transformat peştera într-o mănăstire, unde în scurt timp s-a format o obşte monahală.
Dornic de linişte, a părăsit acel aşezământ şi a mers în pustie, fiind întemeietorul altor două mănăstiri.
Aproape de sfârşitul său, Sfântul Hariton, pentru a nu se face ceartă între cele trei obşti monahale pe care le-a format, a rânduit să fie îngropat în prima mănăstire zidită de el, unde a fost prins de tâlhari şi într-un fel minunat, prin darul lui Dumnezeu, a scăpat cu viaţă. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor", "Monahismul ortodox românesc", vol. I, 2016)
Sărbătorile zilei de 28 septembrie
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

26
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
26

119
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
119

2.187
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
2.187

57
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
57

34
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
34

65
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
65

1.243
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.243

140
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
140

6.690
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
6.690

3.797
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
3.797

1.068
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.068

2.415
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
2.415

3.149
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
3.149
















Comentează