Orchestra Filarmonicii din Zagreb a anulat două interpretări din compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski, care erau programate vineri seară în capitala croată, în semn de solidaritate cu Ucraina după invazia acesteia de către Rusia, informează AFP preluat de agerpres.
''Din cauza noii situaţii din Ucraina, care afectează întreaga lume şi provoacă convulsii teribile, Orchestra Filarmonicii din Zagreb (...) îşi exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean şi modifică programul din această seară în consecinţă'', se arată pe site-ul său.
Din cele trei compoziţii care urmau să fie interpretate în Sala de concerte Vatroslav Lisinski, a rămas doar Concertul pentru vioară în Re major.
Celelalte două lucrări au fost înlocuite de unele semnate de Ludwig van Beethoven şi Samuel Barber.
Teatrul Naţional din Zagreb a anunţat că un concert intitulat "Serenada rusă", programat pentru 6 martie, va fi de asemenea anulat, invocând "motive tehnice".
Renumitul dirijor rus Valeri Gergiev, despre care se spune că este un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a fost scos din programul unei serii de concerte la Carnegie Hall din New York.
Sancțiuni absurde - Lucrări de Ceaikovski, scoase din program de Orchestra Filarmonicii din Zagreb. La New York un dirijor rus a fost scos din program
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

102
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
102

116
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
116

94
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
94

584
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
584

118
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
118

1.036
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.036

860
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
860

576
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
576

249
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
249

247
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
247

446
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
446

442
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
442

397
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
397
















Comentează