Conducerea Aeroportului Internaţional din Craiova a semnat, miercuri, contractul de proiectare şi execuţie lucrări pentru proiectul de 100 milioane euro prin care acest aeroport va fi extins şi modernizat, conform Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a declarat că prin această investiţie zona Aeroportului din Craiova va deveni un adevărat pol de dezvoltare pentru întreaga regiune Sud-Vest Oltenia.
"Este un contract de finanţare pentru extinderea şi dezvoltarea Aeroportului din Craiova, contract semnat în decembrie 2021, de aproape 100 milioane euro, care aduce o nouă perspectivă atât pentru aeroport, cât şi pentru judeţ şi întreaga zonă. Toată zona aeroportului este un adevărat pol de dezvoltare economică. Aici avem o serie de investiţii, printre care şi o investiţie pentru un terminal intermodal de cargo şi transport de marfă. Este primul aeroport din România care a accesat fonduri prin POIM, iar acest contract este cel mai mare contract ca valoare derulat în acest moment de CJ Dolj. Mă bucur că licitaţia a mers foarte repede, au candidat firme importante, au depus oferte, care au fost analizate la virgulă şi a câştigat această asociere după câteva luni de licitaţie, nu după ani, aşa cum se întâmplă uneori, din cauza contestaţiilor şi a proceselor. De altfel, aşa ar trebui să meargă tot ce înseamnă licitaţie într-o ţară europeană, nu doar din fonduri europene, ci şi din fonduri locale", a spus preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Contractul face parte din proiectul "Extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova", proiect finanţat în cadrul Axei Prioritare nr. 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectiv specific 2.3 - Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020, cu o valoare totală de 479.273.902,31 lei inclusiv TVA, din care cofinanţare UE 280.518.150,47 lei fără TVA.
Proiectul este co-finanţat de Consiliul Judeţean Dolj, care este şi proprietarul Aeroportului Internaţional din Craiova.
Licitaţia a fost cîştigată de Asocierea Construcţii Erbaşu + Grup Primacons + Vahostav - SK, AS, prin lider Construcţii Erbaşu.
Contractul prevede servicii de proiectare, servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor (inclusiv fazele determinante şi modificări ale proiectului dacă este cazul) şi execuţia lucrărilor.
S-a semnat contractul de 100 milioane euro prin care Aeroportul Internaţional Craiova va fi extins şi modernizat
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Corneliu Ştefan (PSD): În Dâmbovița va funcționa prima fabrică din Europa care produce echipamente blindate de ultimă generație, cu tehnologia coreană Hanwa Aerospace
18

590
Europa intră în războiul monetar global - euro devine armă economică: Ce înseamnă decizia BCE de a împrumuta băncile centrale din lume
590

309
Scăderea inflației nu înseamnă ieftiniri - avertismentul economiștilor. Ce urmează pentru români: 'Provocările sunt în continuare foarte mari'
309

9
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni
9

13
Şase state membre UE vor o integrare mai rapidă a pieţelor de capital
13

1.068
România își joacă șansele pentru o agenție europeană majoră: Ministrul Finanțelor pleacă la Bruxelles
1.068

1.161
Datoria externă a explodat anul trecut: suma amețitoare pe care o datorează fiecare român - cifre oficiale de la BNR
1.161

22
AFIR publică ghidul aferent accesării finanţărilor pentru perdele de protecţie; alocarea,peste 11,7 milioane de euro
22

2.894
Lovitură de teatru în scandalul Nordis: Un nou actor intră în joc și vine cu planul de salvare pentru blocurile de pe litoral
2.894

3.441
Ministrul Muncii face anunțul așteptat de milioane de pensionari: Scenariul care se discută la Guvern
3.441

1.458
Un român a câștigat marele premiu la Noroc Plus. Sumele uriașe rămase în joc
1.458

26
Un consorţiu vrea să lanseze un cablu de date care să lege Emiratele Arabe Unite de Turcia via Irak
26

12
Omniasig Vienna Insurance Group intră în acţionariatul PAID
12

















Comentează