Claudiu Manda, Adrian Ţuţuianu, Gabriel Vlase, Ovidiu Raeţchi, Claudiu Prisnel se numără printre membrii propuşi de partide pentru a face parte din Comisia parlamentară specială privind legile siguranţei naţionale, iar preşedintele acestui for va fi unul dintre parlamentarii PSD, informează agerpres.ro.
Potrivit listelor propuse de partidele parlamentare, de la PSD vor fi membri ai acestei comisii speciale senatorii Claudiu Manda, Adrian Ţuţuianu, Ionel Butunoi, Viorel Salan şi deputaţii Gabriel Vlase, Oana Florea, Dorel Căprar.
Din partea PNL fac parte din comisie senatorul Ioan Chirteş şi deputaţii Sorin Răzvan Prişcă şi Ovidiu Raeţchi.
De la USR va fi membru al comisiei deputatul Claudiu Prisnel, de la UDMR - deputatul Botond Csoma, de la ALDE - deputatul Marian Cucşa, de la PMP - deputatul Cornel Mircea Sămărtinean, iar de la grupul minorităţilor - deputatul Ibram Iusein.
Preşedintele comisiei va fi un membru PSD, vicepreşedintele - un liberal, iar secretar - un membru ALDE.
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat miercuri, cu 208 voturi "pentru" şi 92 "împotrivă", înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.
S-a DECIS! Cine sunt membrii Comisiei parlamentare speciale privind legile siguranţei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

26
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
26

84
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
84

239
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
239

272
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
272

320
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
320

2.109
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.109

524
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
524

1.271
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.271

1.426
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.426

2.447
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.447

613
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
613

1.331
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.331

947
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
947
















Comentează