Autorităţile proruse din regiunea Herson anexată de Rusia din sudul Ucrainei le-au cerut sâmbătă civililor să părăsească "imediat" capitala regiunii, oraşul Herson, în faţa avansului forţelor Kievului, relatează AFP, informează Agerpres.
"Toţi locuitorii civili din Herson trebuie să părăsească imediat oraşul", a scris pe Telegram administraţia de ocupaţie prorusă din regiune, evocând o "situaţie tensionată pe front" şi "un pericol crescut de bombardamente masive".
Evacuările spre malul stâng al fluviului Nipru, care desparte regiunea în două, au început de miercuri.
Ucraina se pare că se pregăteşte să dea o nouă lovitură crucială efortului de război al preşedintelui Vladimir Putin cu o contraofensivă pentru recucerirea Hersonului, primul mare oraş ucrainean capturat de Rusia după invazia sa în februarie.
Kievul a încercat ca nimic să nu ajungă în presă despre operaţiunile sale din jurul acestui oraş din sudul ţării săptămâna aceasta, aşa cum a făcut înainte de o contraofensivă încheiată cu succes în nord-estul Ucrainei luna trecută. Publicaţia ucraineană Focus a relatat că experţi occidentali din domeniul securităţii au declarat că toate semnele indică o ofensivă majoră în zilele următoare.
Rușii fug disperați din Herson: ucrainenii avansează vertiginos și se pregătește o înfruntare decisivă
Explorează subiectul
Articole Similare

693
Schimbare la vârful Gărzilor Revoluționare: Vahidi, în centrul unor acuzații grave
693

21
Lovitură pentru Moscova: Forțele Speciale belgiene au oprit un petrolier suspect în Marea Nordului
21

1.171
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
1.171

1.491
VIDEO Operațiunea 'Răgetul leului' va schimba regulile în Orientul Mijlociu. Israelul continuă să atace în 'inima Teheranului'
1.491

1.986
VIDEO Explozii în portul din Oman: Ambasada americană își avertizează angajații să se baricadeze
1.986

5.611
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
5.611

2.446
VIDEO Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
2.446

3.513
Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
3.513

73
Irakul declară doliu național timp de trei zile după moartea liderului iranian Ali Khamenei
73

2.464
Prințul moștenitor al Iranului prezintă un plan post-Khamenei: Tranziția va schimba total țara
2.464

102
Ivanka Trump a mers la sinagogă în timp ce tatăl ei și Israelul atacau Iranul
102

97
Roberta Metsola: Moartea ayatollahului trebuie să fie semnalul încheierii epocii dictatorilor în Iran
97

6.189
Lovitură teribilă pentru Iran: Pe lângă Ali Khamenei, a murit și fiul care îi urma la conducere. Toată familia ayatollahului a fost eliminată
6.189

















Comentează