Rusia se află în etapa finalizării testării noii sale rachete antiaeriene S-500, care ar urma să intre în serviciu anul viitor, a declarat vineri un oficial rus, citat de agenţia DPA potrivit Agerpres
''Activitatea de punere a noului sistem S-500 în stare operaţională se desfăşoară conform calendarului stabilit'', a declarat vicepremierul rus Iuri Borisov. Livrarea primelor rachete de acest tip va fi posibilă încă de anul viitor, a asigurat el.
Sistemul S-500 este cu o generaţie peste S-400, deja considerat de mulţi ca fiind cel mai performant sistem de apărare antiaeriană pe piaţa internaţională de armament.
Rachetele S-400 pot lovi ţinte aeriene pe o rază de circa 400 de kilometri, în timp ce raza sistemului S-500 este extinsă până la aproximativ 500 de kilometri.
Turcia, ţară membră a NATO, a achiziţionat rachete S-400, decizie care a provocat tensiuni cu SUA, întrucât Washingtonul consideră că aceste sisteme sunt incompatibile cu cele ale NATO şi că, în procesul de instrucţie desfăşurat de specialiştii ruşi în Turcia, aceştia ar putea afla secrete tehnologice ale avionului american F-35. Prin urmare, SUA au oprit livrările acestui aparat către Turcia şi au exclus această ţară din programul său de producţie
Rusia se află în etapa finalizării testării noii sale rachete antiaeriene S-500
București
5°C
Articole Similare

184
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
184

1.011
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
1.011

2.275
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
2.275

3.288
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
3.288

1.504
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
1.504

1.648
Jaful Tezaurului Dacic. Unul dintre suspecți reclamă condițiile din închisoare: "Am fost tratat ca un animal" / Care este trecutul suspecților
1.648

2.507
”Învins”, ”spulberat”, ”distrus” de Trump, Iranul cere despăgubiri de război - Suma imensă pe care ar trebui să o plătească statele din Golf
2.507

3.135
Tulburătorul fenomen Hikikomori se extinde și în Europa: de ce tot mai multe persoane se închid în cameră cu lunile
3.135

3.258
Descoperire de proporții: dovezi genetice care indică cine era cu adevărat Cristofor Columb. Revelația care a luat pe toată lumea prin surprindere
3.258

115
Acord controversat: RD Congo urmează să primească, în această săptămână, peste 30 de persoane deportate din Statele Unite
115

3.205
Alertă de securitate: Moscova pregătește o lege care va permite armatei ruse să intre în orice țară, 'legal'
3.205

7.064
Avertisment pentru turiști: Grecia impune noi restricții femeilor din această vară. Cine nu respectă regulile se poate trezi cu amenzi de până la 3.000 de euro
7.064

1.525
Senatul SUA votează o nouă rezoluție în incercarea de a-i tăia lui Trump 'puterile de război'
1.525
















Comentează