Rusia a declarat vineri că nu a mai rămas suficient timp pentru ca Moscova şi Washington să negocieze un nou tratat privind controlul al armelor nucleare pentru a înlocui la termen New START, care expiră în februarie 2021, informează Reuters şi Interfax, potrivit Agerpres.
New START este ultimul acord major în domeniul controlului armelor nucleare între cele două mari puteri nucleare şi restricţionează numărul focoaselor nucleare strategice pe care acestea le pot desfăşura.
Soarta acestui acord este în centrul atenţiei de când Washingtonul s-a retras în august dintr-un alt acord istoric asupra armelor strategice, Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), argumentându-şi gestul prin încălcarea de către Rusia a prevederilor pactului, fapt negat de Moscova. Decizia SUA a fost urmată de una similară a Rusiei, care şi-a suspendat participarea la INF.
'Este deja evident că în timpul care a rămas nu suntem în măsură ... noi nu vom putea să elaborăm un document complet pentru a înlocui' New START, a declarat Vladimir Leontiev, şeful adjunct al Departamentului pentru probleme de neproliferare şi control al armamentelor în Ministerul de Externe rus, citat de Interfax.
Tratatul poate fi prelungit prin acord mutual, dar perspectiva ca aşa să se întâmple nu este clară, întrucât Washingtonul nu se mişcă repede, iar Moscova ar avea nevoie de cel puţin jumătate de an pentru a implementa orice fel de prelungire a acordului, a indicat Leontiev.
Nu a existat niciun fel de reacţie imediată a Washingtonului la aceste afirmaţii, notează Reuters.
Leontiev a mai spus că discuţiile dintre SUA şi Rusia s-au complicat şi pentru că Washingtonul a propus ca şi China să facă parte din noul acord.
Tratatul INF în 1987, încheiat de către preşedintele american de la acea vreme Ronald Reagan şi liderul URSS, Mihail Gorbaciov, interzice utilizarea anumitor rachete balistice cu rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri, reducând astfel capacităţile ambelor ţări de a lansa un atac nuclear rapid.
Responsabilul diplomatic rus a menţionat că trei dintre aceste sisteme de arme, între care drona subacvatică nucleară 'Poseidon' şi racheta de croazieră cu propulsie nucleară 'Burevestnik' nu intră sub incidenţa noului tratat START.
Oficiali americani au declarat anterior că preşedintele Donald Trump va decide abia anul viitor dacă va prelungi sau nu New START. Actualul acord, semnat de predecesorul lui Trump, Barack Obama, în 2010, limitează la 1.550 numărul de focoase nucleare operaţionale (încărcate pe rachete, pe submarine şi bombardiere) pentru SUA şi Rusia.
Rusia pune cruce înlocuirii tratatului New START: 'Este prea târziu'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

50
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
50

90
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
90

14
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
14

543
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
543

936
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
936

822
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
822

244
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
244

436
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
436

393
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
393

3.295
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.295

1.492
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.492

1.604
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.604

2.832
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.832
















Comentează