Declaraţiile fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, care le ceruse joi europenilor să-şi "pedepsească" guvernele "stupide", au suscitat o polemică în Italia în plină campanie electorală pentru alegerile legislative preconizate să aibă loc la 25 septembrie, relatează vineri France Presse, potrivit Agerpres.
Italia, sub conducerea premierului în exerciţiu Mario Draghi, a susţinut - fără rezerve - Ucraina de la începutul invaziei ruse, furnizându-i arme şi ajutor umanitar. O poziţie care s-ar putea schimba dacă o coaliţie a dreptei - mai rusofilă şi dată favorită în sondaje - ar ajunge la putere.
"Ingerinţa Rusiei" a fost denunţată joi în prima pagină de ziarul de stânga La Repubblica. "Moscova, interferenţe în alegeri" a titrat şi cotidianul Il Messaggero, în timp ce Il Corriere della Sera constata că "Rusia perturbă alegerile italiene".
Într-o postare lungă publicată joi pe Telegram, Dmitri Medvedev nota: "Ne-am dori să vedem cetăţeni europeni care nu doar se indignează faţă de acţiunile guvernelor lor (...), ci şi le cer socoteală şi le pedepsesc pentru stupidităţile lor evidente". "Aşadar, acţionaţi, vecini europeni! Nu rămâneţi tăcuţi! Cereţi-le socoteală!", i-a îndemnat Medvedev, fost premier, pe cetăţenii europeni.
Aceste afirmaţii au suscitat indignarea ministrului de externe Luigi Di Maio, care a denunţat o "ingerinţă a Rusiei în alegerile italiene". "Partidele italiene ar trebui să reacţioneze la unison, dar (liderul Mişcării 5 Stele şi fostul premier Giuseppe) Conte şi (liderul Ligii de extrema dreaptă Matteo) Salvini tac', a constatat el.
Potrivit liderului Partidului Democrat (PD, de stânga) Enrico Letta, Moscova încearcă "să schimbe poziţia politicii externe italiene care de la început a fost foarte clară alături de UE şi NATO", a denunţat el joi. "Trebuie să reconfirmăm această alegere. Este clar că despre asta vor fi şi alegerile din 25 septembrie'.
Totodată, Letta a cerut ca Liga să denunţe pactul pe care l-a semnat cu Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin.
Matteo Salvini, care intenţiona să se deplaseze la Moscova după începerea invaziei ruse şi a renunţat la călătorie în cele din urmă, s-a apărat vineri: "Nu am fost în Rusia de ani de zile (...) Rusia nu are nici cea mai mică influenţă asupra alegerilor italiene".
Medvedev, care a fost preşedinte între 2008 şi 2012, iar apoi prim-ministru între 2012 şi 2020, este în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, dar se crede că are o influenţă nesemnificativă asupra vieţii politice ruse. Declaraţiile sale însă îşi ating ţinta, stârnind comentarii şi polemici.
Scandal politic major: Rusia, principalul 'personaj' al campaniei electorale din Italia
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

106
Meteorologii au emis prognoza pe luna martie: temperaturi atipice pentru următoarea perioadă
106

445
Avertismentul unui expert după scumpirea carburanților: 'Dacă statul nu va reduce accizele impactul macroeconomic va fi considerabil mai mare'
445

1.017
Ion Cristoiu nu-l slăbește pe Nicușor Dan: 'Nu a înțeles nimic din războiul din Iran. Omul este plutitor'
1.017

1.223
Vești proaste pentru unii români: aproape 30 de curse din Orientul Mijlociu au fost anulate (lista)
1.223

2.001
VIDEO Emmanuel Macron devine „jucător” în războiul din Orientul Mijlociu: sprijin total pentru Liban, amenințări voalate pentru Hezbollah și Israel
2.001

2.857
România intră într-o zonă periculoasă: Sistemul de pensii de stat ar putea deveni 'o glumă proastă', avertizează un expert în Economie
2.857

3.511
Trump a anunțat cel mai negru scenariu pentru războiul cu Iranul: „Când mergi la război, unii oameni vor muri” / Noile obiective setate de liderul de la Casa Albă
3.511

1.487
Scandalul din justiție ajunge sub „nasul” lui Nicușor Dan: protest în stradă, la Palatul Cotroceni, faţă de propunerile la şefia marilor parchete
1.487

676
Zelenski acuză: „Moscova ar putea înarma Iranul! Dronele Shahed au componente rusești”
676

1.639
VIDEO Noapte de panică la Beirut: explozii puternice după atacuri israeliene / Hezbollah ripostează și cere evacuări
1.639

4.208
Scenariul care îngrozește Orientul Mijlociu: cum ar putea Iranul să provoace un dezastru cumplit în regiune
4.208

2.620
Vești greu de auzit pentru 5 zodii: karma acționează necruțător asupra celor care au ignorat semnele trecutului
2.620

2.727
Cu liderul său suprem eliminat, Iranul ripostează disperat, în timp ce Rusia și China privesc tăcute
2.727

















Comentează