Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a anunţat miercuri că producţia de petrol a ţării ar putea scădea anul acesta cu până la 15%, ceea ce ar reprezenta primul declin anual din 2008, a informat agenţia rusă de presă Interfax, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Novak a citat acordul încheiat luna aceasta de alianţa OPEC+ privind reducerea producţiei cu aproape zece milioane de barili petrol pe zi (bpd) în mai şi iunie, pentru a combate declinul preţului ţiţeiului, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Producţia de petrol a Rusiei ar urma să scadă cu 480 - 500 milioane tone (9,6 - 10 milioane bpd), faţă de nivelul record din 2019, de 560 milioane tone, a declarat Novak.
În 2008, când preţul ţiţeiului a scăzut din cauza crizei financiare globale, producţia de petrol a Rusiei a scăzut cu doar 0,7%.
De asemenea, a declarat Novak, proiectele petroliere operate de firmele interne şi externe ar urma să-şi reducă producţia, ca parte a acordului global privind furnizarea.
În urma acordurilor privind împărţirea producţiei încheiate în anii 1990, mari companii petroliere, cum ar fi ExxonMobil şi Shell, s-au implicat în câteva proiecte de ţiţei şi gaze din Rusia.
Novak a precizat că firmele ruseşti îşi vor reduce producţia de ţiţei cu 19% faţă de nivelul din februarie, ca parte a acordului Alianţei OPEC+.
Rusia intenționează să reducă producția de petrol cu 15%
București
10°C
Articole Similare

365
Donald Trump dezvăluie secretele noii săli de bal de la Casa Albă - Care este implicarea armatei SUA
365

33
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
33

2.470
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
2.470

35
EASA analizează riscurile după reducerea coridoarelor de zbor
35

1.654
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
1.654

95
VIDEO Jurnaliști CNN, agresați în Cisiordania - Armata israeliană a suspendat un întreg batalion
95

47
Șeful juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, nominalizat la funcția de președinte
47

30
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
30

66
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
66

6.511
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
6.511

97
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
97

2.647
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.647

66
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
66
















Comentează