Ministerul apărării de la Moscova a anunţat luni că a ordonat intrarea în carantină a mii de militari, timp de două săptămâni, informează Reuters. Decizia a fost luată după anularea paradei care ar fi trebuit să aibă loc ca de obicei în Piaţa Roşie de 9 mai - Ziua Victoriei în cel de-al doilea Război mondial potrivit Agerpres.
La defilare urmau să participe circa 15.000 de militari, însă preşedintele Vladimir Putin a amânat evenimentul pentru o dată care încă nu a fost stabilită, din cauza epidemiei de COVID-18.
La repetiţii luaseră parte deja câteva mii de soldaţi; luna aceasta au fost difuzate imagini de televiziune de pe un teren de instrucţie de lângă Moscova, în care militarii, în rânduri strânse, nu respectau distanţarea socială şi nu purtau măşti de protecţie pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Toţi soldaţii respectivi au fost trimişi înapoi în garnizoanele din întreaga Rusie, unde vor rămâne izolaţi 14 zile, a precizat canalul de televiziune Zvezda al ministerului apărării.
Ministerul nu a precizat dacă este vorba de o măsură strict preventivă sau dacă au existat cazuri de îmbolnăvire în rândul forţelor armate. Vehiculele, trenurile şi aeronavele folosite pentru transportul militarilor urmează să fie dezinfectate, iar pentru deplasare soldaţii au primit echipamente de protecţie individuală.
Deşi nu s-a comunicat oficial punerea sub observaţie medicală a vreunuia din militarii implicaţi, presa rusă sugerează că mai mulţi din cei care se pregăteau pentru paradă au fost infectaţi cu coronavirus. Comandantul şcolii de cadeţi Nahimov din Sankt Petersburg, care participase la repetiţii, a declarat publicaţiei Fontanka încă de joia trecută că este internat în spital, cu febră, şi că a fost testat pentru coronavirus, însă nu cunoaşte rezultatul. Ziarul Kommersant a scris săptămâna trecută că trei militari sunt contaminaţi cu coronavirus şi 133 sunt sub observaţie. Ministerul apărării a transmis prin agenţia RIA că situaţia este stabilă şi controlabilă, însă ulterior a comunicat că au fost depistaţi pozitiv 14 militari şi un membru al personalului civil de la o şcoală de cadeţi din regiunea Tiumen din Siberia.
Rusia instituie carantina pentru mii de militari
Explorează subiectul
Articole Similare

13
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
13

310
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
310

41
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
41

105
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
105

69
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
69

1.896
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
1.896

68
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
68

32
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
32

2.621
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
2.621

2.336
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
2.336

64
Războiul din Ucraina - Un mort și șase răniți la Odesa/ Mai multe incendii în Volgograd
64

26
Partidul Naționalist din Bangladesh revendică victoria în alegeri
26

55
Iranul eliberează două personalități reformiste de rang înalt arestate după proteste
55

















Comentează