Rusia s-a opus joi adoptării de către Consiliul de Securitate a unei declaraţii despre situaţia în sud-vestul Siriei, regiune supusă în prezent unor bombardamente intense, au indicat diplomaţi la capătul unei reuniuni de urgenţă, cerută de Suedia şi Kuweit, potrivit AFP preluată de agerpres.
"Fără declaraţii pentru presă", a afirmat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia. "Suntem concentraţi pe lupta împotriva terorismului", a adăugat el.
Alt diplomat, sub rezerva anonimatului, a subliniat că s-a încercat totul pentru ca Moscova să accepte declaraţia centrată pe ajutorul umanitar, dar fără succes. "Ei sunt în concentraţi pe ofensiva lor", a spus el.
Potrivit altei surse diplomatice, care s-a exprimat de asemenea sub rezerva anonimatului, Occidentul, în special SUA, Marea Britanie şi Franţa, dar şi Consiliul în ansamblul său, au arătat în cursul reuniunii "o puternică unitate pentru a denunţa ofensiva militară în curs în sud-vestul Siriei şi consecinţele ei umanitare".
Partenerii Rusiei în Consiliul de Securitate au pledat în cursul reuniunii pentru ca transporturile umanitare blocate la frontiera iordaniană să poată ajunge la populaţiile strămutate sau care fug de bombardamentele din partea siriană.
Întrebat cu privire la acest subiect, ambasadorul rus s-a mulţumit să amintească faptul că o rezoluţie a ONU prevede livrarea umanitară "prin frontiere" şi că este suficient ca aceasta să fie aplicată.
Într-un nou comunicat publicat joi, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat că "750.000 de vieţi sunt în pericol" în această regiune din sud-vestul Siriei şi că numărul persoanelor strămutate atinge acum "325.000".
Rebelii în sudul Siriei, care s-au confruntat joi un val de foc fără precedent din partea regimului în această regiune, au anunţat în cursul serii revenirea la negocieri cu ruşii care vor să-i convingă să predea armele.
Rusia blochează o declarație a Consiliului de Securitate cu privire la situația din sudul Siriei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

171
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
171

456
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
456

332
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
332

1.332
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.332

810
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
810

84
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
84

2.126
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.126

1.667
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.667

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.103
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.103

96
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
96

137
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
137

71
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
71
















Comentează