Rusia va închiria portul sirian Tartus de la Marea Mediterană pe o perioadă de 49 de ani pentru a-l utiliza în scopuri economice şi comerciale, a anunţat sâmbătă vicepremierul Iuri Borisov, informează EFE potrivit Agerpres
Diplomatul rus s-a întâlnit sâmbătă la Damasc cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, cu care a discutat despre criza petrolului şi modalităţile de "resuscitare" a economiei Siriei, potrivit informaţiilor furnizate de ITAR-TASS şi RIA Novosti.
În decembrie anul trecut, la o reuniune a comisiei interguvernamentale ruso-siriene, cele două state au semnat o serie de acorduri comerciale privind explorare şi extracţia de hidrocarburi în Siria, precum şi un memorandum de înţelegere între ministerele industriei şi comerţului.
"Cheia care poate imprima o dinamică pozitivă este utilizarea portului Tartus. Vizita mea a cimentat acordurile şi am făcut progrese în acest domeniu, aşa că sper să putem semna contractul într-o săptămână", a spus Borisov.
El a explicat că portul "va fi folosit timp de 49 de ani de către companiile ruseşti".
Potrivit vicepremierului rus, Damascul a fost de acord cu închirierea portului de către Rusia în cadrul reuniunii comisiei interguvernamentale din decembrie.
"Sper ca, în primul rând, să aducă beneficii economiei siriene", a subliniat Borisov.
Rusia are deja facilităţi de aprovizionare şi întreţinere pentru flota sa în Tartus.
Acordul de modernizare şi actualizare a bazei navale a fost semnat în ianuarie 2017, iar validitatea sa este de asemenea de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii pentru perioade de 25 de ani.
Începând cu anii 1970, Tartus a servit drept bază ce asigura întreţinerea tehnica şi de aprovizionare pentru flota sovietică şi apoi rusă, în baza unui acord semnat de Moscova cu preşedintele sirian Hafez al-Assad, tatăl actualului şef de stat de la Damasc.
Flota rusă a revenit în Marea Mediterană în 2013, după mai mult de douăzeci de ani de absenţă. Nave precum portavionul Amiral Kuzneţov şi distrugătorul Petru cel Mare au participat la bombardarea poziţiilor jihadiste din Siria.
Rusia își întărește prezența în Marea Mediterană - Va închiria pe 49 de ani portul sirian Tartus
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
136

705
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
705

353
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
353

2.985
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.985

59
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
59

1.699
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.699

81
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
81

129
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
129

90
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
90

66
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
66

47
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
47

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

44
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
44
















Comentează