Rusia a cerut o declaraţie oficială din partea Marii Britanii după o informaţie potrivit căreia au fost identificaţi suspecţii în cazul unui atac cu un agent neurotoxic în care au fost otrăviţi un fost spion rus şi fiica sa, relatează joi dpa, conform agerpres.
"Vreau să aud de la Scotland Yard sau de la Foreign Office", ministerul de externe, a declarat ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Aleksander Iakovenko, citat de agenţia de presă Interfax.
Agenţia britanică Press Association (PA) anunţase anterior că poliţia crede că a identificat suspecţii responsabili de atacul asupra fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale cu agentul neurotoxic Noviciok în oraşul Salisbury din sudul Angliei în martie.
Londra acuză Moscova că a pus la cale încercarea de asasinare a lui Skripal şi a fiicei sale. Rusia respinge acuzaţiile şi a cerut dovezi.
Potrivit lui Iakovenko, Rusia este gata să coopereze cu autorităţile britanice.
Ofiţeri ai poliţiei britanice suspectează mai mulţi ruşi că ar fi implicaţi în tentativa de asasinare a celor doi şi sunt în căutarea a mai mult de un suspect, potrivit PA.
Anchetatorii i-au identificat pe presupuşii autori prin intermediul camerelor de supraveghere şi au comparat imaginile cu înregistrările cu persoanele care au intrat în ţară în acea vreme.
În ultimele săptămâni, poliţia britanică antiteroristă a anchetat şi cazul unei femei care a murit pe 8 iulie, exact la o săptămână după ce a fost expusă la aceeaşi substanţă neurotoxică în apropierea oraşului Salisbury.
Rusia cere clarificări oficiale, după informațiile potrivit cărora au fost identificați atacatorii cu Noviciok de la Salisbury
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
0

137
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
137

4.694
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
4.694

66
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
66

5.171
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
5.171

2.303
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.303

69
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
69

2.715
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.715

77
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
77

6.549
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.549

69
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
69

73
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
73

6.672
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.672
















Comentează