Rusia majorează livrările de benzină şi nafta spre Africa şi Orientul Mijlociu, deoarece nu mai reuşeşte să vândă combustibil în Europa, în timp ce Asia preia deja volume mai ridicate de ţiţei rusesc, arată datele de la Refinitiv Eikon şi de la sursele din industrie, transmite Reuters, scrie AGERPRES.
Aceste evoluţii vor spori probabil concurenţa pentru clienţii asiatici între Rusia şi alţi exportatori mari de combustibili - Arabia Saudită şi Statele Unite - care sunt principalii trei furnizori ai Asiei.
Din martie, UE reduce lent importurile de combustibili şi ţiţei rusesc. Liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului, precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate.
Cumpărătorii asiatici au accelerat achiziţiile de ţiţei rusesc, chiar dacă în mod natural Asia nu este o piaţă pentru combustibilul rusesc deoarece rafinează mai mult petrol decât are nevoie şi este un exportator net de combustibil.
Astfel, Rusia trebuie să găsească noi zone de export, cum ar fi Africa şi Orientul Mijlociu, pentru a-şi proteja cota globală de piaţă şi a evita un declin mai accentuat la exporturilor de petrol şi al producţiei.
"Africa şi Orientul Mijlociu par să fie principalele opţiuni pentru livrările de petrol ale Rusiei, astfel încât ne aşteptăm la majorarea aprovizionării în aceste regiuni în semestrul doi din 2022, pe măsură ce vir fi impuse sancţiunile UE", a precizat un trader pentru Reuters.
Înaintea impunerii sancţiunilor asupra sectorului financiar rusesc, Moscova exporta peste 2,5 milioane barili pe zi (bpd) de ţiţei şi aproximativ două milioane bpd de combustibili spre Europa.
Traderii susţin că recent Rusia a majorat livrările de benzină si nafta spre Africa (în special spre Nigeria, Maroc dar şi Senegal, Sudan, Coasta de Fildeş şi Togo) şi Orientul Mijlociu.
Conform datelor Refinitiv şi a calculelor Reuters, livrările de benzină din Rusia către ţările din Africa au ajuns la un milion de tone de la începutul anului, faţă de 0,8 milioane de tone în primele şase luni din 2021.
Rusia caută noi pieţe în Africa şi Orientul Mijlociu pentru exporturile de combustibili
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

263
Țara care oferă tinerilor 25.000 de euro pentru a renunța la permisul auto timp de cinci ani
263

26
Compromisul ceh pentru războiul din Ucraina: "Să punem capăt conflictului pe linia actuală”
26

675
Un fenomen extrem de îngrijorător amenință securitatea alimentară a Europei
675

650
Plan de urgență pentru energia mondială: ce decizie istorică este pe cale să ia Agenția Internațională pentru Energie
650

2.880
Iranul a dezlănțuit iar infernul rachetelor asupra Israelului și a mai multor state din regiunea Golfului
2.880

37
Guvernul australian acordă azil altor doi membri ai echipei de fotbal feminin a Iranului
37

1.864
Schimbări în turism: țara din Europa devenită refugiu pentru vacanțe sigure, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu
1.864

1.195
Blocaj exploziv la Varșovia: planul european SAFE pentru armata Poloniei, amenințat de veto-ul președintelui Karol Nawrocki
1.195

75
'Consulatul rus din orașul iranian Isfahan a fost avariat în urma atacurilor' - Maria Zaharova
75

2.446
Declarație surprinzătoare la Washington: șeful Statului Major american, își exprimă respectul pentru combatanții iranieni
2.446

1.647
25.000 de euro șoferilor care renunță la permisul de conducere pentru 5 ani. Ai accepta această ofertă?
1.647

939
'Ai grijă de tine, ca nu cumva să fii eliminat': amenințare dură a Iranului la adresa lui Donald Trump
939

1.723
Alertă la Washington: senatori democrați semnalează un risc iminent de desfășurare militară americană în Iran
1.723

















Comentează