Rusia a avertizat miercuri autorităţile din Cipru să nu permită desfăşurarea armatei americane pe teritoriul său, declarând că o astfel de acţiune ar atrage o reacţie rusă şi ar conduce la "consecinţe periculoase şi destabilizatoare" pentru insula din Marea Mediterană, notează Reuters preluată de Agerpres.
Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, a declarat că Moscova a aflat despre ceea ce ea a numit "planuri antiruseşti" implicând Ciprul şi armata americană, care a început să ia în calcul crearea unor baze operaţionale pentru trupele sale acolo.
"Obţinem informaţii din diverse surse că Statele Unite studiază în mod activ opţiunile de a-şi construi propria prezenţă militară în Cipru", a declarat Zaharova într-un briefing de presă la Moscova.
"Scopul nu este ascuns - contracararea creşterii influenţei Rusiei în regiune în lumina operaţiunii de succes a armatei ruse în Siria", a notat ea.
Nu a existat niciun răspuns imediat al Statelor Unite la comentariile ei.
Prodromos Prodromou, purtător de cuvânt al guvernului cipriot, a declarat că insula nu doreşte să se militarizeze în continuare.
"Vrem să clarificăm faptul că nu a fost niciodată scopul nostru şi nici nu căutăm să obţinem militarizarea Ciprului", a spus el, răspunzând la remarcile lui Zaharova.
"Republica Cipru, datorită avantajelor oferite de poziţia sa geografică, oferă facilităţi pentru misiuni de natură umanitară şi numai în cazurile în care ţările fac o cerere sau un MOU relevant (memorandum de înţelegere) cu republica", a adăugat el.
Potrivit lui Zaharova, o delegaţie din SUA a inspectat situri potenţiale pentru baze şi Washingtonul s-a angajat în discuţii intense cu Nicosia privind extinderea cooperării militare.
Ciprul este o destinaţie populară pentru turiştii ruşi şi pentru capital, şi mulţi oameni de afaceri bogaţi ruşi fac afaceri sau deţin acolo proprietăţi. Insula, o fostă colonie britanică, găzduieşte două baze militare britanice. Statele Unite au o ambasadă la Nicosia, aminteşte Reuters.
Media cipriote au anunţat că insula a numit recent un ataşat militar la Washington.
Zaharova a declarat că Rusia a avertizat în repetate rânduri autorităţile cipriote să nu permită militarizarea în continuare a insulei.
"Atragerea în planurile SUA şi ale NATO în estul Mediteranei şi Orientul Mijlociu va conduce în mod inevitabil la consecinţe periculoase şi destabilizatoare pentru însuşi Cipru", a spus ea.
"La Moscova nu putem ignora elementul antirusesc în aceste planuri (americane) şi în cazul în care ele sunt implementate, vom fi forţaţi să luăm contramăsuri", a avertizat ea.
Rusia amenință Ciprul - Desfășurarea de trupe americane în insulă ar conduce la consecinţe periculoase
București
9°C
Articole Similare

43
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
43

8
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
8

443
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
443

814
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
814

740
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
740

234
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
234

426
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
426

387
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
387

3.172
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.172

1.478
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.478

1.591
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.591

2.793
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.793

656
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
656
















Comentează